Se pregătesc să fie utili!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece tineri cu dizabilităţi vor învăţa cum să croiască şi să confecţioneze haine, la iniţiativa unei asociaţii din oraş. Prin acest demers se urmăreşte integrarea acestor persoane cu dizabilităţi în societate, pentru ca aceştia să îşi poată găsi un loc de muncă

Proiectul „Mă pregătesc să fiu util" se desfăşoară în Alexandria, în cadrul Programului Tineret în Acţiune (TIA) şi este implementat de Asociaţia Euro Tineret Teleorman, în parteneriat cu Palatul Copiilor şi Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă. Persoanele care beneficiază de acest program nu au altă sursă de venit decât ajutorul oferit de stat, iar partenerii din acest proiect vor ca tinerii să fie integraţi în societate şi să îşi câştige existenţa de zi cu zi. „Anul acesta este anul european pentru combaterea sărăciei şi excluderii sociale în rândul tinerilor, precum şi a şomajului în rândul tinerilor. Beneficiarii acestui proiect sunt zece tinere cu dizabilităţi de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Alexandria", a spus Zamfira Hagiescu, coordonatorul proiectului, din cadrul Asociaţiei Euro Tineret Teleorman.
Cei zece tineri vor beneficia de pregătire profesională din partea unor profesorii cu abilităţi în domeniul confecţiilor. Fetele înscrise la acest curs vor învăţa cum să croiască haine. „Grupul de iniţiativă este format din cinci profesori voluntari, cadre didactice tinere, care s-au oferit să facă ceva pentru aceşti copii. Abilităţile pe care le vor dobândi în cadrul acestui proiect îi vor ajuta să se integreze mai uşor în societate, să-şi găsească mai uşor un loc de muncă. Trebuie ţinut cont de faptul că aceşti tineri cu dizabilităţi vor împlini în curând vârsta de 18 ani şi nu vor mai fi instituţionalizaţi. Îi învăţăm să se descurce singuri", a mai spus Zamfira Hagiescu.

Oamenii vor putea să aprecieze munca fetelor

Proiectul se derulează pe o perioadă de şapte luni, iar la cursuri fetele vor învăţa, pe lângă confecţionarea hainelor, să lucreze în echipă, pentru ca mai apoi să îşi poată găsi mai uşor un loc de muncă. „Grupul de beneficiari a fost împărţit în două echipe, care participă activ la activităţile proiectului, în cadrul atelierului de creaţie/confecţie, de la Palatul Copiilor Alexandria. Aici se vor realiza diferite obiecte de vestimentaţie, pe care apoi să le poată purta sau comercializa, inducându-le astfel sentimentul aprecierii de sine", a mai spus coordonatoarea proiectului, care precizează că articolele vestimentare vor fi prezentate publicului luna aceasta. „Activităţile proiectului sunt în plină desfăşurare, tinerele croiesc şi confecţionează ţinute vestimentare , care vor fi prezentate publicului într-un seminar ce va avea loc luna aceasta", a mai spus Zamfira Hagiescu.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite