Părinţii, pe post de Big Brother la bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii îşi vor putea desemna observatori la bacalaureatul din acest an, potrivit noii metodologii de organizare a examenului.În vreme ce conducerea ISJ şi părinţii consideră că iniţiativa ministerului va aduce un plus de transparenţă examenului, elevilor nu le surâde ideea.

Asociaţiile de părinţi au fost invitate de Ministerul Educaţiei să-şi desemneze observatori care să monitorizeze organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat din acesta an. Părinţii pot asista astfel la toate etapele organizării examenului, de la tragerea la sorţi a membrilor comisiilor de examen, până la asistarea la probele de bac. Pentru ca părinţii care vor ajunge în sălile de examen să nu cumva să „ sufle" elevilor, ministerul Educaţiei a stabilit reguli clare pentru observatori. Ei nu trebuie să aibă rude până la gradul IV printre candidaţi, nu vor intra în sălile de examen cu telefoane, calculatoare, dicţionare sau ziare. Ei nu vor avea acces la la subiecte şi nici la lucrările elevilor. Activitatea lor, în calitate de observatori la bacalaureat, se va încheia cu un raport înaintat Comisiei Judeţene de Bacalaureat, în care pot fi sesizate eventuale nereguli sau încălcări ale metodologiei.

Cererile se depun până la 1 iunie

Părinţilor le surâde postura de observator. „ Am auzit că putem asista la bac şi mi se pare o idee bună. Copilul meu dă bacul peste doi ani şi aş fi curioasă să văd cum e. Deocamdată nu am discutat cu cei din asociaţia de la nivelul şcolii, să vedem ce zic ei, dar dacă se pune problema, eu aş accepta", ne-a spus Mariana Cristea, un părinte alexăndrean. Iniţiativa ministerului este bine primită de conducerea ISJ Teleorman care consideră că examenul va fi astfel , mai transparent. „ Cei care vor să fie observatori la bacalaureat, trebuie să depună o cerere la Comisia Judeţeană de Bacalaureat, până la 1 iunie. Deocamdată, nu s-a depus nicio cerere, dar cei interesaţi mai au timp" a spus Elena Şuică, preşedinta Comisiei Judeţene de Bacalaureat. Elevii sunt ceva mai sceptici în ceea ce priveşte implicarea părinţilor în bac şi spun că, prezenţa acestora i-ar intimida şi mai rău.

VOX

image

Ionuţ Florin Petrică , elev clasa a XII-a

„ Din punctul meu de vedere sunt avantaje şi dezavantaje. Pe de o parte văd şi părinţi cât ne-am pregătit, pe de altă parte, pentru noi vor fi emoţii şi mai mari să vedem că sunt şi părinţi acolo, care poate ne cunosc"

image

Loredana Ionescu, elev clasa a XII-a

„ Prezenţa unui părinte te poate intimida. Nu pot să spun că este o idee rea, dar personal cred că aş avea emoţii şi mai mari să văd şi părinţi în sală. M-aş fâstâci să văd părinţi în sală".

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite