Nicu Lixandru şi-a dedicat viaţa "sportului-rege"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalul este marea lui pasiune, iar de-a lungul vieţii a trecut prin mai multe etape: a fost jucător, apoi arbitru şi mai târziu antrenor

Nicu Lixandru iubeşte fotbalul de când se ştie. A început să joace în liceu, apoi după terminare a intrat în echipa Petrolul Videle. S-a transferat apoi la o altă echipă, Rova Roşiori, care era în divizia B, iar mai târziu la Jiul Petroşani, din divizia A. „La Jiul Petroşani am fost desemnat cel mai bun jucător al etapei în septembrie 1979. Îmi amintesc că a fost un meci între Jiul Petroşani şi Olimpia Satu Mare, care s-a terminat cu scorul de 1-0. Golul respectiv a fost înscris de mine", spune fostul fotbalist. În paralel cu fotbalul, a reuşit să termine şi facultatea la zi. După Jiul Petroşani s-a transferat la Minerul Lupeni apoi la Minerul Paroşeni, unde şi-a încheiat şi activitatea de jucător de fotbal, la vârsta de 33 de ani.

Preşedintele Comisiei de Arbitri

Deşi a renunţat la jucat, nu a renunţat la sportul pe care îl iubea atât de mult.„Prin '89 am hotărât că e timpul să mă las de jucat fotbal şi am devenit arbitru. Am început în liga a treia şi am ajuns apoi în liga a doua. Am devenit apoi preşedintele comisiei de arbitri în Valea Jiului, funcţie în care am rămas timp de şapte ani", spune Lixandru. Pe parcursul perioadei în care a condus comisia de arbitri, se poate mândri cu unele realizări. În vremea în care am fost preşedinte, am format mai mulţi arbitrii, printre care: Daniel Dudaş, care în prezent arbitrează în SUA, Cristina Babadac, arbitru FIFA şi Cristian Lixandru, fiul meu, de care sunt foarte mândru. El este singurul arbitru străin în liga a treia din Spania", mai spune Nicu Lixandru.

L-a antrenat pe Iulian Apostol

În 1999 a renunţat şi la arbitraj şi s-a dedicat antrenoriatului. „Şi în perioada în care am fost arbitru am antrenat copiii de la Centrul de copii şi Juniori, Jiul Petroşani. După '99 însă, am renunţat la arbitraj şi m-am axat numai pe meseria de antrenor. Am antrenat mai multe echipe, printre care Astra Ploieşti, tineret, Metalul Filipeştii de Pădure, Rulmentul Alexandria, şi altele. Am licenţa de antrenor A",mai spune Lixandru . O parte dintre jucătorii antrenaţi de Nicu Lixandru au ajuns în prezent să joace la echipe mari de fotbal. „Mulţi dintre jucătorii antrenaţi de mine au ajuns acum la echipe mari. De exemplu Iulian Apostol, care joacă acum la Unirea Urzieni, iar înainte a jucat la Steaua. Un alt jucător antrenat de mine ar mai fi Stelian Stancu, jucător la o echipă din Kasahstan şi Ionuţ Bâlbă care joacă la Gloria Bistriţa" mai spune antrenorul.
În prezent, Nicu Lixandru face parte din corpul de observatori al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Teleoman
Profil
Născut: 16 iunie 1956 Buturugeni judeţul Giurgiu
Studii: Institutul de Mine Petroşani, secţia exploataţii
Familie: este căsătorit, are doi copii
Ce-i place
„Cel mai mult îmi place fotbalul, a fost pasiunea mea dintotdeauna. În afară de fotbal îmi place foarte mult să călătoresc, să vizitez mănăstiri. Îmi place şi lectura în special din domeniul pranormalului", spune Nicu Lixandru
Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii care ocolesc adevărul, care nu exprimăă exact ceea ce gândesc. Eu consider, aşa cum scrie şi în Biblie, că numai în prezenţa adevărului putem fi liberi", mai spune acesta

Întrebări şi răspunsuri
-Aveţi un fotbalist pe care îl apreciaţi în mod deosebit?
Da. Niki Dumitriu, pe care îl consider că a fot cel mai tehnic jucător de fotbal. Am avut ocazia să mă antrenez alături de el.
-Aţi cunoscut mulţi fotbalişti de renume în meciurile la care aţi participat?
Da. Am jucat împotriva marilor fotbalişti ai ţării, ca Dobrin, Iordănescu, Ştefănescu, Marcel Răducanu şi alţii. Cu mulţi dintre ei am fost şi prieten

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite