Mirela Oprea promovează ideile tinerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirela Oprea
Mirela Oprea

Se pregătea să devină profesoară însă pe parcursul facultăţii şi-a desoperit o altă pasiune, aceea de a realize diverse proiecte pentru tinerii din judeţ

Mirela iubeşte să lucreze cu tinerii, iar meseria sa din cadrul asociaţiei „Euro Teleorman", îi permite din plin să facă acest lucru. Alături de colegii ei, se ocupă de realizarea proiectelor propuse de tinerii din Consiliul Judeţean al Tinerilor Teleorman. „Lucrez aici din 2008, dintr-o întâmplare. Eram în anul al doilea de facultate şi în vară, după sesiune, îmi căutam de lucru, însă doar pentru perioada vacanţei. Astfel, am ajuns să lucrez aici. Mi-am dat seama apoi că îmi place foarte mult ceea ce fac şi am lucrat şi în anul următor, part-time, apoi, după facultate m-am angajat cu normă întreagă", povesteşte Mirela.
În primul an a lucrat doar pe post de coordonator în cadrul Consiliului Judeţean al tinerilor, numai la proiecte cu tineri, după care, a început să se implice în tot felul de proiecte. „Primul proiect la care am contribuit, a fost «Parada Europei» din 2009, pentru care am reuşit să obţin şi nişte fonduri. Acum facem proiecte pentru toată lumea, în toate domeniile: mediu, social, cultură, sport, timp liber", explică Mirela. Ea mai spune că este destul de dificil să lucrezi cu tinerii, însă o ajută foarte mult şi ceea ce a învăţat în facultate. „Eu am făcut facultatea de litere şi pot spune că deşi nu lucrez în domeniu, mă ajută în ceea ce fac, în special partea de pedagogie, pentru că actuala mea meserie implică şi activităţi de coordonare şi consiliere a tinerilor implicaţi în proiectele pe care le defăşurăm aici",mai spune aceasta. Ea se ocupă, pe lângă scrierea şi implementarea de proiect, şi de promovarea lui. „Alături de colegii mei, mă ocup de promovarea proiectelor prin blogul nostru, prin mass-media, facebook şi chiar prin realizarea de afişe sau fluturaşi", mai spune Mirela.

Aduce parteneri din afara ţării

În calitatea ei de expert relaţii externe în cadrul asociaţiei Euro Teleorman se ocupă şi de atragerea unor parteneri din Europa, la proiectele pe care le elaborează. În prezent, este implicată în două proiecte care se află în desfăşurare cu două ţări din Europa.„ Primul este cu structura de tineret dintr-o provincie Olandeză şi constă într-un schimb cultural între tinerii noştri şi cei de acolo. În octombrie ne vor vizita ei, iar în aprilie anul viitor, vom merge noi în Olanda. Mai avem o relaţie de colaborare şi cu departamentul Hampshire din Marea britanie, care se va materializa în toamna acestui an prin proiectul «Young Leaders» care are ca scop obţinerea de fonduri europene", mai spune Mirela.

Profil
Născut: 6 decembrie 1987, Alexandria
Studii: Facultatea de litere, în cadrul Universităţii Bucureşti
Familie: necăsătorită

Ce-i place
„Îmi place foarte mult să citesc, îmi place meseria mea, să lucrez cu tinerii. Îmi plac de asemenea foarte mult filmele", spune Mirela

Ce nu-i place
„Nu-mi place lipsa de organizare, lipsa de promovare şi faptul că nu se ţine cont de oameni. Nu îmi place nici când sunt subestimată", mai spune aceasta

Întrebări şi răspunsuri

-Îţi aduce satisfacţii meseria ta?
Da. Chiar dacă am făcut facultatea de litere şi ar fi trebuit să fiu profesor pot spune că îmi place foarte mult ceea ce fac acum, faptul că mă implic în diverse activităţi, fac tot timpul schimbări şi sunt alături de tineri.

-Te-ai gândit să faci şi altceva?
Deocamdată nu aş vrea să lucrez în alt domeiu pentru că îmi place prea mult ceea ce fac. Oricum, daca ar fi să nu mai lucrez aici, cu siguranţă nu mi-aş schimba domeniul de activitate şi aş căuta ceva similar.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite