Mihai Tănase a scris 19 cărţi din scaunul cu rotile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A rămas imobilizat de la 14 ani dar acest lucru nu l-a oprit să scrie 19 cărţi şi să îşi publice versurile în numeroase reviste din ţară şi străinătate

Mihai Tănase a început să scrie de la vârsta de 14 ani, când a rămas iobilizat în scaunul cu rotile. „Copilăria mi-a fost zdruncinată încă de la şapte ani când după o serie de analize -făcute stil cobai, biopsie fără anestezie la un spital din capitală - am aflat că în viitorul apropiat voi rămâne în scaunul cu rotile. Am urmat şcoala generală din comuna Plopii Slăviteşti cu teama în suflet şi boala în trup, pentru că leacul meu de vindecare se afla departe în SUA, unde bolşevicii nu mi-au dat voie să ajung, deşi părinţii mei au făcut tot posibilul la vremea aceea", povesteşte Mihai.
La vârsta de 14 ani boala a învins şi Mihai a ajuns în scaunul cu rotile însă el nu s-a dat bătut şi din acel moment s-a dedicat scrisului. A debutat publicistic cu versuri în ziarul Sibian „Editorial" (1997), cu placheta de versuri „Copilul din interior". "Boala mi-a aşezat trupul vlăguit în scaunul blestemat, dar nu şi sufletul. Am rămas singur, doar eu şi frământările zilnice, în lacrimile pline de durere ale părinţilor. Dumnezeu mi-a dat darul scrisului şi am scris până în prezent 19 cărţi de roman, poezie şi proză", mai spune scriitorul. A avut până în prezent numeroase colaborări cu versuri la reviste din ţară dar şi din străinătate: "Mioriţa noastră" din S.U.A., "Observator-Munchen" din Germania şi Revista virtuală "Observatorul" din Canada. Pe lângă activitatea sa de poet şi prozator, Mihai a îmbrăţişat şi meseria de jurnalist, fiind redactor la un ziar local unde are propria rubrică: "România reală".

Membru al Ligii Scriitorilor din România


Mihai este membru al Gruparii literar-culturale „Amurg Sentimental" din Bucuresti din anul 2003 şi al gruparii literar-culturale "Observator" din Germania. De asemenea, din anul 2008 este membru al Ligii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti.
Activitatea sa a fost apreciată şi premiată de-a lungul timpului. A primit "Diploma" pentru poezie pe anul 2001 si 2003, acordată de Ministerul Culturii, prin Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cutural Naţional a Judeţului Teleorman şi "Diploma" revistei de cultură "Singur" din Târgovişte, pentru poezie. Mihai a fost laureat al concursului de creaţie literară "Vara visurilor mele", ediţia 2003, concurs organizat de Editura Amurg Sentimental. A fost deasemenea laureat al concursului „Floare Albastră", ediţiile 2002, 2005, 2007, organizat cu ocazia zilei de „Dragobete", de Consiliul Judetean Teleorman.

Profil
Născut:19 ianuarie 1971, Plopii Slăviteşti
Studii: Şcoala cu clasele I-X, Plopii Slăviteşti
Familie: necăsătorit

Ce-I place
"Îmi place foarte mult să scriu, nu numai poezie, ci şi articole în care să arăt viaţa dintr-o Românie reală, nu aşa cum este prezentată de mai marii politicieni", spune Mihai

Ce nu-I place
"Nu-mi place că se promite foarte mult şi nu se face nimic. Mă refer atât la nivel local cât şi naţional", mai spune acesta

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite