Incendiu la GST Alexandria!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de la Grupul Şcolar Tehnic Alexandria au fost mobilizaţi astăzi pentru a participa la o simulare de incendiu

Aceştia au fost instruiţi teoretic înaintea evenimentului, iar astăzi au luat parte la o demonstraţie practică făcută de pompierii militari, chiar în liceul lor. Scenariul a fost cât se poate de real. În momentul în care elevul de serviciu a depistat incendiul, care s-a produs în pasajul de trecere dintre sala de sport şi clădirea liceului, a dat alarma şi întreaga unitate a fost evacuată în cel mai scurt timp. Pompierii au intervenit rapid cu o autospecială cu apă şi au reuşit să stingă focul. Un elev a fost rănit şi transportat cu ambulanţa la spital.

image

La finalul intervenţiei pompierii le-au făcut o nouă demonstraţie elevilor, de data această folosind extinctorul pentru a stinge un incendiu provocat special pe terenul de sport al liceului. A fost implicat şi un elev, care a fost pus să stingă focul chiar sub ochii colegilor săi. „Am luat această iniţiativă deoarece am vrut ca elevii noştri să fie pregătiţi să facă faţă unei situaţii de urgenţă. Suntem o instituţie mare cu multe clădiri şi ateliere şi este bine ca elevii să fie pregătiţi. Intenţionez ca şi pe viitor să mai organizăm astfel de activităţi pe care le consider extrem de utile şi importante", a spus Emilian Vrăjitoarea, directorul GST Alexandria.

image

Elevii au fost impresionaţi de intervenţia pompierilor

Toţi elevii care au fost evacuaţi, au urmărit cu atenţie intervenţia pompierilor de pe marginea terenului de sport. „Nu am mai văzut niciodată o intervenţie a pompierilor. M-a impresionat rapiditatea cu care şi-au întins furtunele şi au intrat în liceu", a spus Marius, unul dintre elevii participanţi.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite