Floarea Şerban, o viaţă dăruită copiilor preşcolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-a lungul carierei a fost educator, director de grădiniţă şi inspector şcolar şi a iniţiat o serie de proiecte pentru a veni în ajutorul preşcolarilor

Floarea Şerban a iubit copiii dintotdeauna, drept pentru care a urmat un liceu de specialitate pentru a putea fi tot timpul alături de ei. După terminarea liceului, în 1974, a lucrat ca educatoare la grădiniţa din localitatea Crângu, unde un an mai târziu a fost numită director. „Am lucrat la grădniţa din Crângu până în 1981, când m-am transferat la Alexandria. Doi ani mai târziu am înfiinţat aici, Grădiniţa cu Program Prelungit, nr.8 Alexandria, unde am fost educator-director până în 1988 când am fost numită inspector şcolar pentru învăţământul preşcolar", povesteşte Floarea Şerban.

A introdus în premieră programul „Step by step"

A fost inspector şcolar timp de 10 ani, perioadă în care a adus multe îmbunătăţiri învăţământului teleormănean. Una dintre cele mai importante ralizări ca inspector şcolar a fost introducerea programului „Step by step", într-o grădiniţă din Alexandria. „Acest program a reprezentat o premieră pentru judeţul Teleorman. Era ceva nou, diferit şi nu a fost primit foarte bine l-a început, dar prin multă de convingere, oamenii au înţeles că este un program social, benefic pentru copii. Se adresa copiilor defavorizaţi din tot oraşul. Programul a fost preluat apoi de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi introdus şi în alte unităţi de învăţământ din oraş", spune fosta inspectoare. O altă mare realizare ca inspector şcolar a constituit-o deschiderea primei şcoli a părinţilor din România. „În 1996 am deschis oficial, în prezenţa unui reprezentant al preşedinţiei României şi al Organizaţiei UNICEF, prima Şcoala a părinţilor din ţară. Aceasta a fost vizitată de foarte multe inspectorate şcolare din ţară şi Republica Moldova", povesteşte Floarea Şerban.

Cântă în corul catedralei

Un an mai târziu a înfiinţat Asociaţia Judeţeană a Educatoarelor din Teleorman, al cărei preşedinte este încă de atunci. „În cadrul asociaţiei am încercat întotdeauna să sprijinim copiii. Anul trecut, de exemplu, am organizat un proiect educaţional la nivel judeţean, <<Ajută-mă să învăţ>>, prin care ajutăm copiii cu rezultate slabe la învăţătură să-şi îmbunătăţească rezultatele", spune preşedintele asociaţiei A.J.E.T.
În afară de activitatea didactică, Floarea Şerban este şi o mare iubitoare de artă, în special de muzică. „De cinci ani sunt membră a Coralei Armonia şi cânt în corul Catedralei <<Sfântul Alexandru>> din oraş la fiecare liturghie. Sunt foarte încântată de acest lucru", mai spune femeia.

Profil
Născut: 2 februarie 1954, Troianu, judeţul Teleorman
Studii: Facultatea de sociologie-psihologie în cadrul Universităţii Spiru-Haret din Bucureşti
Familie: căsătorită, o fată de 31 de ani

Ce-i place
„Iubesc muzica, iubesc călătoriileşi îmi place foarte mult să colecâionez timbre şi obiecte în miniatură, cu care am mers şi la unele expoziţii de profil", spune Floarea Şerban

Ce nu-i place
„Mă revoltă minciuna, nedreptatea şi lipsa dialogului. Ignoranţa anumitor oameni din jurul meu este un alt lucru care mă deranjează enorm", mai spune aceasta

Întrebări şi răspunsuri
-La ce lucraţi în prezent
Acum mă ocup de organizarea Festivalului „Primii paşi" care va avea loc sâmbătă, festival pe care l-am iniţiat în 1997, iar aceasta va fi ediţia cu numărul trei.

-Ce proiecte aveţi pentru viitor
Urmează să deschidem, prin A.J.E.T., teatru pentru copii. Prin spectacolole pe care le vom susţine intenţionăm să strângem fonduri pentru ajutorarea copiilor care nu au posibilitatea de a fi şcolarizaţi.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite