Elena Enache, o viaţă dedicată culturii şi dansului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cei peste 30 de ani de carieră a iniţiat zeci de copii în gimnastică şi dans, a făcut parte dintr-un renumit ansamblu de dansuri populare şi a înfiinţat o fundaţie cultural-educativă

Elena Enache a fost pasionată încă din copilărie de pictură şi gimnastică, pe care le-a practicat până la terminarea liceului, când a trebuit să îşi aleagă ce carieă avea să urmeze. „A fost o alegere destul de dificilă, dar în final am ales dansul. După zeci de ore de antrenament am reuşit să intru la facultate cu o medie foarte bună, la specializarea gimnastică sportivă", spune profesoara.
După absolvirea facultăţii a fost repartizată la o şcoală din comuna Mavrodin, ca profesor de educaţie fizică. „Am încercat să mă transfer la o şcoală din Alexandria, la clasele speciale de gimnastică dar nu am reuşit din cauză că nu aveam definitivatul. În aceste condiţii am fost nevoită să mă transfer la Şcoala generală din localitatea Calomfireşti", povesteşte profesoara. Aici a reuşit să obţină şi primele performanţe în gimnastică. „Cu sprijinul domnului director Ioan Mareş, care era pasionat de sport, am reuşit să reabilitez baza sportivă a şcolii. În al doilea an am reuşit să transform o sală de atelier într-o sală de gimnastică dotată corespunzător", mai spune doamna Enache. Având create toate condiţiile s-a apucat de performanţă. A format o echipă de gimnaste cu elevele de clasa a IV-a, cu care a participat la competiţii sportive de gimnasitcă, reuşind să obţină locul trei la nivel judeţean.

Dansatoare în Ansamblul Folcloric „Alunelul"

În paralel cu activitatea la catedră, s-a implicat şi în viaţa culturală a oraşului. „Am activat în cadrul Casei de Cultură la Ansamblul Folcloric <<Alunelul>>, împreună cu soţul meu. Cu acest ansamblu am participat la o srie de turnee artistice şi festivaluri internaţionale de folclor în Franţa, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia", spune profesoara, care are foarte multe amintiri plăcute din toate aceste turnee. „Îmi amintesc de un festival internaţional de folclor din Grecia, unde am reuşit să ridicăm un stadion întreg în picioare la auzul <<Doinei Româneşti>> şi a <<Căluşului Teleormănean>>", adaugă aceasta.

A pus bazele unei fundaţii

În 1979 a fost detaşată în interesul învăţământului la Casa Pionierului din Alexandria, cum se numea atunci Palatul Copiilor de acum, la catedra de dans tematic şi modern. Şi aici a reuşit să facă performanţă, participând în fiecare an cu copiii pe care i-a instruit în diverse dansuri şi genuri coregrafice, la concursuri de nivel judeţean, naţional şi internaţional, unde a obţinut de fiecare dată premii diplome şi trofee, pentru Palatul Copiilor.
În 1995, împreună cu soţul ei Traian Enache, profesor de educaţie fizică, a pus bazele unei fundaţii cultural-educative pentru copii şi tineret „Prieteni fără frontiere", având ca scop principal depistarea cultivarea şi promovarea talentelor artistice.

Profil
Născut:26 decembrie 1952, Alexandria
Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, specializarea gimnastică sportivă
Ocupaţie: profesor la cercul de dans modern şi tematic la Palatul Copiilor
Familie: căsătorită, are doi băieţi de 32 şi 27 de ani.

Ce-i place
„Îmi plac foartem mult călătoriile şi arta sub toate aspectele ei. Îmi place arta plastică, coregrafică, teatrală şi mai ales arta de a fi om", spune Elena Enache.

Ce nu-i place
„Nu suport egoismul, minciuna şi făţărnicia umană. Întotdeuna am încercat să mă feresc de persoanele care posedă astfel de <<calităţi>>, mai spune aceasta.

Întrebări şi răspunsuri

-Ce activităţi desfăşuraţi în cadrul fundaţiei?
În cei cinci ani cât a funcţionat, am iniţiat şi organizat o serie de activităţi educative cu elevii municipiului Alexandria. Am organizat concursuri pentru preşcolari gen Tip Top Mini Top, concursuri de cultură generală pentru toate vârstele, concursuri coregrafice, dar şi schimburi cultural-educaţionale externe în Franţa Italia, Grecia, cu elevii de liceu.

-Care consideraţi că este rezultatul activităţii dumneavoatră?
În cei 36 de ani de activitate profesională am reuşit să contribui la formarea şi dezvoltarea unui complex de calităţi fizice şi artistice a mii de copii participanţi, imlpicându-i în mod direct în propria formare şi făcându-i conţtienţi de importanţa sănătăţii şi frumuseţii corpului uman.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite