Cristian Dumitru este coordonatorul Grupului vocal Burnasul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubeşte folclorul de când se ştie, a participat la numeroase concursuri în ţară şi în străinătate, iar în prezent este coordonatorul Grupului Burnasul

Cristi este pasionat de muzica populară de când era copil, el provenind dintr-o familie în care au mai fost interpreţi. „Am moştenit dragostea pentru folclor din familie, mai exact de la bunicul din partea mamei, care a fost tot cântăreţ", spune Cristian Dumitru.
Pentru a-şi dezvolta pasiunea, interpretul s-a înscris la Şcoala de Arte din Alexandria, unde a studiat acordeonul. „Sunt fascinat de două instrumente populare, acordeonul şi fluierul. În acelasi timp îmi place foarte mult interpretarea vocală", povesteşte Cristian.
Modelul lui Cristian în materie de folclor l-a reprezant dintotdeauna Liviu Vasilică.

„Am ascultat de mic cântecele interpretate de regretatul Liviu Vasilică şi Grupul Teleormanul, iar din anul 1994 am devenit solist al acestui grup. La îndrumarea lui, în anul 1995 am reusit sa ma angajez la Ansamblu, în anul 1994 fiind doar colaborator. Am participat şi la imprimarea a două CD-uri ale Grupului Teleormanul. Liviu Vasilică a fost omul care m-a îndrumat, mi-a dat sfaturi.", mai spune Cristian.

De-a lungul timpului a participat la mai multe festivaluri şi concursuri de muzică populară unde a obţinut numeroase premii. „Am participat la numeroase concursuri de muzică populară în toată ţara, dintre care amintesc: Moştenitorii, Ion Cristoreanu, Pe deal la Teleormănel, Liviu Vasilică. La concursul «Moştenitorii» am participat la îndrumarea domnului Liviu Vasilică. A fost o participare foarte importantă pentru mine. În urma participării la acest concurs am primit o invitaţie de la Marioara Murărescu la Alba Iulia, la o ediţie a emisiunii Tezaur Folcloric", povesteşte solistul.

A înregistrat cu orchestra radio

Din anul 2006 Cristian Dumitru a devenit coordonator al Grupului vocal Burnasul. Alături de ansamblu a participat la mai multe înregistrări la Radio România.
„Am participat la înregistrări alături de ansamblu, dar am avut şi înregistrări individuale cu orchestra radio. Piesele înregistrate sunt din folclorul teleormănean şi pot fi ascultate la Radio Antena Satelor. Repertoriul personal este format din cântece de cătănie, haiducie, cântecul de dragoste fiind specific zonei pe care o reprezint", spune Cristian. Tot alături de Ansamblul Burnasul a participat la numeroase turnee atât în ţară, cât şi peste hotare, în Belgia, Bulgaria, Italia şi Turcia.


Profil
Născut: 1 mai 1976, în Alexandria
Studii: Facultatea de geografie în cadrul Universităţii Bucureşti
Ocupaţie: Corist grup vocal, coordonatorul grupului Burnasul
Familie: Este căsătorit şi are un băiat de patru ani şi jumătate

Ce-i place
„Îmi place muzica, romanţa, îmi plac oamenii care îşi păstrază cuvântul şi care acordă seriozitate lucrurilor pe care le fac. Îmi place şi sportul, în general", spune Cristian

Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii care cred că ştiu tot şi se tem să spună «Nu Ştiu!». Nu îmi place nici să pierd timpul degeaba", mai spune acesta.

Întrebări şi răspunsuri

- Ce proiecte de viitor aveţi?
Avem un repertoriu de 20 de piese srânse din Teleorman care sunt pregătite pentru un CD. Sperăm să reuşim să îl lansăm în curând.

- Aveţi şi alţi interpreţi favoriţi?
Da. Ascult toţi interpreţii din zonă, ca Floarea Calotă, Florin Ologeanu, Viorica Mira, Ion Stoicănel, şi alţii.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite