Cea mai scumpă maşină de vânzare este un BMW X6 M

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bolidul în valoare de 100.000 euro se află în curtea service-ului Eurocar de mai bine de un an. Autoturismul a fost adus din America şi în prezent are 26.ooo km rulaţi. BMW-ul este una dintre cele aproximativ 30 de maşini, care se află în parcul auto el service-ului

Proprietarul service-ului spune că au existat persoane care s-au interesat de maşină, dar nu s-a concretizat nimic până în prezent. "Au venit câţiva oameni care au venit să întrebe de maşină, dar nu din oraş. Majoritatea erau din Bucureşti, dar nu au cumpărat-o. Pe criza asta oamenii caută chilipiruri. Înainte să vină criza asta am dat maşini chiar mai scumpe. Am avut şi la 140.000 de euro, care s-au vândut.", ne-a spus Ionel Popescu, administratorul service-ului. Cea mai scumpă maşină pe care au vândut-o a fost un Mercedes CL 63 AMG, de 140.000 de euro. "În perioada 2007-2008 vânzările mergeau mult mai bine. Atunci se acordau credite, finanţări, leasing-uri, mult mai uşor. Oamenii îşi permiteau", a mai adăugat administratorul service-ului alexăndrean.
BMW-ul, cu o putere de peste 550 de cai putere, are şi un consum pe măsură: 17-18 litri de benzină la suta de kilometri. "Este o maşină foarte puternică şi foarte performantă. Are un motor cu o capacitate cilindrică de 4.400 cmc. Ajunge de la 0 la 100 de km la oră în 4,8 secunde. Nu este un simplu X6, este un model modificat de tip M. Maşina nu a suferit modificări ulterioare, ci aşa a venit din fabrică. Nu este îmbunătăţită numai în ceea ce priveşte performanţele, ci este schimbată şi vizual. Are alte spoilere faţă de modelul X6 normal, altă evacuare şi jante de 20 de ţoli", a mai spus administratorul firmei.

Maşina este inaccesibilă pentru alexăndreni

Alexăndrenii consideră că astfel de maşini sunt mult prea scumpe pentru posibilităţile lor. "Mi se pare foarte scumpă, dar probabil că îşi merită banii. Oricum, nu cred că îmi voi permite vreodată o astfel de maşină. E pentru oamenii bogaţi" a spus Sorin Vasiliu, un alexăndrean de 34 de ani. "Nu ştiu ce ar putea să facă o maşină de costă atât. Să cumpere cine îşi permite. Eu n-am şanse, dar sunt sigur că se găsesc clienţi", a spus Marian Băduţ, de 47 de ani.

Nu se gândeşte să lase la preţ

Având în vedere că maşina se află în parcarea service-ului de un an şi două luni, preţul ei a rămas acelaşi. "Nu m-am găndit să las la preţ. Maşina nouă costă aproxiamtiv 120.000 euro. Este o maşină mai specială, pentru oamenii cu posibilităţi. Nu am ţinut neapărat să scap de ea, de aceea nu am lăsat la preţ. Aştept să îşi revină piaţa auto. Sunt sigur că lucrurile vor reveni la normal şi maşina se va vinde", a explicat Ionel Popescu.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite