Andreea Luiza Ogrăzeanu – Campiona Europeană la 200 metri, juniori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A obţinut până în prezent peste 100 de medalii la Campionatele Naţionale, peste 30 de recorduri naţionale şi multiple titluri balcanice

         Provine dintr-o familie de sportivi, tatăl ei fiind atlet şi mama handbalistă. Sub îndrumarea părinţilor şi-a început activitatea sportivă în cadrul Clubului Sportiv Şcolar Aexandria, jucând handbal timp de câteva luni până la un moment dat când aceştia au înscris-o la un concurs de atletism, la nivel judeţean, pe care l-a şi câştigat. Atunci a realizat că locul ei este în atletism." Încă din primul an de antrenamente am reuşit să obţin două medalii de bronz. Patru ani mai târziu, după un program de pregătire intensă am obţinut şi prima medalie de bronz, la probele de 60 si 200 metri, din cadrul Campionatului Naţional, în sală", a spus Andreea.
         Ea este antrenată încă de la începutul activităţii de atlet, de Cristina Manea, catalogată ca fiind una dintre cele mai bune antrenoare din ţară. Atleta are în prezent dublă legitimare, activând atât la CSS Alexandria cât şi la CS Farul Constanţa.

Membră a lotului olimpic

         De la vârsta de 13 ani a fost componentă a lotului naţional, până anul trecut când a devenit membră a lotului olimpic. Încă din primul an de atletism a reuşit şi primul record naţional, în aer liber, apoi a stabilit câte un record aproape la fiecare start. Ultima performanţă de acest gen a reuşit-o anul trecut, în Grecia, la proba de 200 metri, când a doborât recordul Ionelei Târlea, pe care aceasta îl deţinea de 20 de ani.
În anul 2007, la Campionatul Mondial de Juniori din Cehia, unde a fost singura fată albă din finală, a obţinut locul 5 la proba de 100 metri. Un an mai târziu, la Campionatul Mondial deJuniori din Polonia a reuşit să obţină locul 6, tot la proba de 100 metri. Şi aici a fost singura albă din finală.

A luat aurul la Campionatul European

Performanţele ei au fost într-o creştere continuă. Anul trecut, la Campionatul European de Juniori, în Serbia, a obţinut medalia de bronz la proba de 100 metri, departajată la câteva miimi de secundă de câştigătoarea medaliei de aur. A reuşit însă să obţină medalia de aur la proba de 200 metri.
„Am fost foarte emoţionată şi bucuroasă atunci când mi s-a cântat imnul. A fost un moment unic pentru mine", a spus Andreea.
Un alt rezultat important obţinut de atletă a fost acela că anul trecut a ieşit vicecampioană naţională la juniori, tineret şi seniori, la proba de 400 metri. Tot anul trecut şi-a terminat junioratul, în prezend fiind în primul an de tineret.

Cetăţean de onoare al Alexandriei

Andreea a primit în anul 2008 titlul de cetăţean de onoare al oraşului. Acesta i-a fost atribuit pentru rezultatele deosebite pe care le-a obţinut de-a lungul timpului şi pentru că a făcut cunoscut numele oraşului în ţară dar şi în străinătate.

PROFIL
Nascut: 24 martie 1990, Alexandria
Studii: Liceul teoretic „Constantin Noica".
Studentă în anul I la Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea Valahia
Profesie: Atlet
Familie: Este singură la părinţi, necăsătorită

Unde te vezi peste 5 ani?
 A.O.: „Mă văd făcând tot atletism, pentru că în sprint pe la 25-26 de ani se atinge vârful de performanţă. Acum, la 20 de ani, abia sunt la începutul carierei."

Ce îl sfătuieşti pe un sportiv care vrea să facă performanţă?

A.O.:„În primul rând să facă foarte mult sport şi să fie dispus să facă sacrificii. Viaţa de sportiv este foarte frumoasă şi îţi aduce multe beneficii, dar presupune să fii plecat foarte mult timp de acasă, să ai o alimentaţie sănătoasă, să nu fumezi şi să renunţi la viaţa de noapte".

Ce-i place
Îmi place să-mi petrec timpul liber cu prietenii şi să călătoresc. Când sunt plecată în cantonament îmi place să citesc, ori de câte ori timpul îmi permite

Ce nu-i place
Nu suport mediocritatea şi prostia. Încerc pe cât posibil să mă feresc de astfel de oameni.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite