Spitalul judeţean poate pierde banii europeni pentru reabilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu aproape doi ani în urmă, Consiliul Judeţean Teleorman reuşea să obţină finanţare europeană pentru reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria, în ideea alinierii la standardele europene valabile în domeniul sănătăţii. 

În urma implementării proiectului în cauză s-ar fi putut ajunge la nişte transformări spectaculoase ale mediului spitalicesc judeţean şi teleormănenii ar fi putut beneficia de îngrijire medicală performantă într-o unitate sanitară modernă. Pentru că bugetul de investiţii al Consiliului Judeţean este în continuare blocat şi pentru că Consiliul judeţean nu mai poate asigura plata ratelor către CEC Bank, se pare că finanţarea reabilitării va fi sistată, lucru confirmat de preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea într-o informare făcută la finalul şedinţei ordinare a instituţiei: “Există riscul ca, în condiţiile în care CEC Bank nu accceptă actul adiţional la creditul pe care noi îl avem la ei să pierdem finanţarea europeană. Vorbim despre un prejudiciu total adus de acţiunile prefectului care se ridică la două mii de miliarde de lei”. Programului de finanţare pentru „Reabilitarea Spitalului judeţean de Urgenţă Alexandria” urmărea îmbunătăţirea calitatăţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală (corpurile A şi B) şi dotarea cu echipamente medicale şi nemedicale, care ar putea contribui la ridicarea nivelului de confort pentru toate categoriile de cetăţeni care interacţionează cu spitalul.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite