Puţini alexăndreni au ales să petreacă Revelionul în aer liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă anul acesta s-au făcut eforturi de către municipalitate pentru organizarea unui Revelion în aer liber, se pare că numărul celor care au considerat că o astfel de variantă merită pusă în practică a fost destul de mic.

Cei mai mulţi alexăndreni au ajuns la Casa de Cultură cu jumătate de oră înaintea Noului An, când un DJ chemat de municipalitate a început să mixeze piese cunoscute, ca alternativă la invitarea trupelor de muzică. Pe scana amplasată pe platoul Casei de Cultură a urcat, în cele din urmă, primarul Victor Drăguşin, care a declarat că, dacă bugetul local nu ar fi fost blocat cu lunile, atunci cu certitudine ar fi putut organiza un Revelion în aer liber, în adevăratul sens al cuvântului. Primarul a mai declarat Revelionul alexăndrenilor din acest an ar fi fost cu mult mai spectaculos, fiind posibilă şi aducerea unor formaţii muzicale care să-i delecteze pe alexăndreni. Din păcate,a cest lucru nu a fost posibil, aşa că cu jumătate de oră înainte de ora 00.00 şi o jumătate de oră după, un DJ a mixat  pentru cei prezenţi la petrecerea în aer liber. Oamenii s-au distrat totuşi, chiar şi în acele condiţii, şi-au urat între ei un an mai bun şi au încis hore, încercând să profite de momentele speciale. La miezul nopţii, focul de artificii i-a atras pe alexăndreni ca un magnet, mulţi dintre participanţii al revelionul în aer liber fiind petrecăreţi veniţi din alte locaţii, care şi-au luat o pauză de câteva minute pentru a asista la un joc de artificii grandios. Mulţi spun că nu au fost dezamăgiţi.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite