Victor Drăguşin se gândeşte serios să se alăture protestatarilor
0
Nemulţumirile angajaţilor municipalităţii alexăndrene au atins cote alarmante şi, se pare, nimeni nu poate domoli acum spiritele din ce în ce mai încinse. Chiar şi edilul şef spune că se va alătura protestului subalternilor săi, pentru că nici acesta nu şi-a luat leafa.
Victor Drăguşin a luat decizia de a nu-i
sancţiona pe angajaţii din subordine care nu-şi mai îndeplinesc
atribuţiile fireşti în aceste zile, ba mai mult decât atât, de a se
alătura, eventual, acestui protest de aploare şi de a intra el însuşi
într-o formă de grevă. În acest moment, dacă Victor Drăguşin ar intra în
grevă, ar fi al doilea caz de primar care îşi exprimă astfel
nemulţumirea la nivel naţional faţă de problemele create, se pare, de
reprezentanţii din teritoriu al actualei guvernări: “Este foarte greu să
convingi oamenii să meargă acasă fără bani, pentru că au şi ei familii
şi copii. Mă gândesc foarte serios să intru şi eu în grevă, pentru că şi
eu sunt salariat. Ştiu că ar putea apărea discuţii în ideea că eu sunt
angajat de comunitate, dar dacă voi considera că e cazul, e posibil ca
eu însumi să intru într-o formă de grevă. Pentru că drepturile salariale
nimeni niciodată nu are voie să le suspende şi crearea acestui
precedent periculos mă îngrijorează la modul cel mai serios posibil.
Ceea ce s-a întâmplat în Teleorman probabil că în accepţiunea PDL a
fost o iniţiativă bună, care se pare că se extinde şi în alte judeţe şi
se pare că prefectul Niţulescu devine pionier în astfel de acţiuni. Dacă
este real ceea ce am auzit, vai de România!”