Municipalitatea va aloca bani pentru premierea copiilor talentaţi
0La fiecare final de an, municipalitatea alexăndreană obişnuieşte să premieze cei mai buni sportivi ai Alexandriei. Anul acesta, însă, primarul Victor Drăguşin a luat iniţiativa de a le oferi câte un dar modest şi copiilor talentaţi din domeniul artelor şi culturii.
Din păcate, mulţi dintre aceştia nu sunt foarte cunoscuţi, tocmai pentru
nimeni nu îi scoate la rampă. Încercând să corijeze acest deficit,
municipalitatea a decis ca anul acesta să înceapă procesul de
recompensare a copiilor talentaţi, urmând ca de anul viitor, Consiliul
local să aloce o sumă specială destinată premierii celor care excelează
în domeniul culturii şi artelor. Potrivit primarului Victor Drăguşin,
momentan nu s-a stabilit o sumă certă în acest scop, însă într-una
dintre şedinţele consilierilor locali, se va putea decide varianta cea
mai bună de finanţare a talentului, pentru că “şi Alexandria are valori,
pe care trebuie să înveţe să le promoveze, pentru că tinerii talentaţi
de acum sunt cei care vor decide soarta acestui municipiu peste câteva
zeci de ani”.