Învăţământul alexăndrean a primit mai puţini bani anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

Spre deosebire de anii trecuţi, în 2012, cheltuielile materiale pe care le vor face unităţile de învăţământ vor fi alocate potrivit Legii 1/2011 a Educaţiei Naţionale, altfel spus, mai nou, banii sunt distribuiţi direct de la Ministerul Educaţiei.

Din bugetele locale ale diferitelor localităţi nu se vor mai putea finanţa decât cheltuielile suplimentare, în speţă, burse, reparaţii sau igienizarea sălilor de clasă. Potrivit municipalităţii alexăndrene, anul acesta, învăţământul din reşedinţa de judeţ a primit o sumă mult mai mică decât cea cheltuită anul trecut, existând reale motive de îngrijorare cu privire la această subfinanţare a învăţământului. Practic, suma totală primită de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice în scopul menţionat mai sus este în acest an, de 2.380.000 lei. Asta în contextul în care anul trecut, educaţia alexăndreană a primit 3.894.000 lei şi a cheltuit 3.453.000 lei. Totuşi, potrivit inspectorului şcolar general, Constantin Amarie, se pare că nu va exista nici o problemă legată de plata salariilor profesorilor în 2012 iar costul standard per elev, care stă la baza alocării sumelor în Educaţie este unul corect.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite