Zeci de plângeri la O.P.C.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Nu sunt puţine situaţiile în care, în urma unor controale efectuate de comisarii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Teleorman s-a putut constata că printre comercianţii teleormăneni sunt unii deloc dispuşi să trateze cu responsabilitate activitatea pe care o derulează.

Astfel, mâncarea expirată, cosmeticele contrafăcute  sau vestimentaţia de proastă calitate, ascunsă în spatele unor etichete atractive au fost întotdeauna probleme pe care comercianţii din judeţ le-au ridicat inspectorlor O.P.C. de-a lungul timpului. Şi iată că în continuare, reclamaţiile curg într-uun număr considerabil, astfel că potrivit conducerii isntituţiei în cauză, numa în cursul lunii trecute s-au putut înregistra 36 de reclamaţii. Cei mai mulţi dintre teleormăneni reclamă prezenţa în centrele comerciale şi în magazinele de cartier a produselor expirate, a celor acre au alte preţuri edcât cele afişate, a băuturilor alcoolice comercializate sau păstrate în spaţii neuautorizate. O altă parte a teleormănenilor reclamă defectarea aparatelor electrocasnice în termenul de garanţie şi comercializarea de produse nealimentare şi de uz gopodăresc care nu respectă caracteristicile tehnice solicitate sau prestarea de servicii auto necorespunzătoare. Din cele 36 de reclamaţii primite, se pare că mai mult de jumătate au fost întemeiate şi s-au luat măsurile de rigoare pentru îndreptarea respectivelor nereguli.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite