Un bărbat cu probleme psihice a aruncat casa în aer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Pompierii din Roşiorii de Vede au fost chemaţi pe strada Teilor din oraş, deoarece un bărbat de 58 de ani, cunoscut cu afecţiuni psihice ameninţa că îşi dă foc.

   La faţa locului s-au deplasat şi organele de poliţie şi ambulanţa, iar toţi aceştia au încercat să îl convingă pe om să nu recurgă la acest gest necugetat. Bărbatul era blocat în casă şi le-a spus oamenilor legii că se stropeşte cu benzină şi apoi deschide toate cele trei butelii pe care le avea în locuinţă. Mai mult, acesta avea într-o mână un topor şi în cealaltă un cuţit, cu care ameninţa pe oricine se apropia de el. „Într-una dintre anexele casei, separată de locuinţă de un perete despărţitor se afla şi mama acestuia, Aritina M., de 80 de ani. Din cauza faptului că la un moment dat s-a simţit miros de gaze, s-au luat măsuri de protecţie a celor sosiţi la faţa locului. Între timp a avut loc o explozie, urmată de un incendiu izbucnit la trei camere de locuit. S-a intervenit imediat pentru evacuarea celor două persoane, una dintre acestea, Angelică M., prezentând arsuri pe faţă, antebraţ, palme şi picioare, reprezentând aproximativ 30% din suprafaţa corpului”, ne-a spus lt. Gelu Dragomir, purtător de cuvânt al ISU Teleorman. În afară de persoanele aflate în locuinţă, niciun membru al echipajelor de pompieri nu a fost rănit, însă casa a fost făcută scrum.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite