Simulare la 112 cu elevii de la Şcoala 7, de Ziua Europeană a Numărul Unic 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţă, 112 a fost sărbătorită şi la Alexandria.

  Reprezentanţii Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Teleorman au prezentat o situaţie nu tocmai îmbucărătoare. „Anul trecut, 75% dintre apelurile primite de operatoarele serviciului au fost false. Oamenii trebuie să ştie că viaţa altor persoane depinde de răspunsul operatorului. Dacă linia telefonică este ocupată, operatorul nu poate furniza informaţii. Dacă, în 2004, când a devenit funcţional 112 în România, 92% dintre apelurile primite de noi au fost false, anul trecut, 75% au fost false”, a spus Nicu-Bogdănel Pavelescu, şeful Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale. Pentru apelanţii care nu au o urgenţă se prevăd şi amenzi, de la 500 de lei la 1.000 de lei. „Nouă ne apar pe monitoare locaţia de unde se apelează şi numărul de telefon, care sunt prealuate de organele de poliţie”, a mai spus Pavelescu.
   Elevii de la Şcoala 7 au simulat un apel la 112
Un grup de elevi de la Şcoala nr. 7 din oraş, însoţiţi de învăţătorul Marin Prodan au fost învăţaţi când şi cum să apeleze 112. După ce li s-a explicat că pot suna la acest număr doar în cazul în care au o problemă gravă, au făcut o simulare. A fost ales un elev, care a sunat la 112 şi i-a răspuns operatoarea: „Bună ziua! Ce urgenţă aveţi? De ce aveţi nevoie?”. Toate conversaţiile purtate sunt înregistrate.
În ceea ce priveşte trăsnăile care sunt anunţate la 112, şeful instituţiei a spus că nu categoriseşte apelurile în acest fel. „Pentru noi sunt false sau reale. Pot să spun doar că sună cineva şi spune că nu poate ieşi din casă că are câini în curte şi îl muşcă. Un astfel de apel poate fi considerat neserios. Alţii sună să îşi încarce telefoanele sau că li s-a urcat pisica în copac. Şi pisica este un bun al unei persoane”, preciza Nicu-Bogdănel Pavelescu.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite