Şi pensionarii joacă la bursă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 100 de teleormăneni au descoperit că bursa le poate aduce câştiguri mai mari decât dobânzile de la bănci şi îşi folosesc bani tranzacţionând acţiuni.Printre clienţii BVB se numără atât oameni de afaceri care au avut câştiguri de miliarde, cât şi pensionari sau paznici care joacă pe  1000 de lei.

În Teleorman există  un singur broker prin intermediul căruia se poate juca la bursă. La Unicapital, societatea de investiţii financiare din Alexandria vin toţi cei care vor să câştige jucând la bursă,  cumpărând sau vânzând acţiuni la diferite societăţi. ” Au fost mai mult societăţi de investiţii finciare, dar am rămas doar noi, de trei ani, de când cu criza. Avem clienţi fideli de ani de zile, dar şi clienţi mai noi. În plus, sunt teleormăneni care nu joacă prin noi, joacă on line, direct la BVB”, ne-a spus Maria Bene, reprezentanta filialei Unicapital din Alexandria.
Reprezentanta societăţii spune că are clienţi vechi de peste 10 ani. Criza financiară a redus şi numărul jucătorilor teleormăneni la bursă, dar nu semnificativ.  Mai nou, printre jucătorii la bursă şi-au făcut apariţia şi pensionarii sau oameni de condiţie modestă, care nu au pregătire de economişi sau finanţişti. „ Nu trebuie neapărat să fii om de afaceri sau economist ca să joci la bursă. Trebuie să analizezi şi să urmăreşti bursa. Avem şi pensionari care au descoperit că poţi câştiga jucând la bursă mai mulţi bani decât dacă îi depui la bancă. Suma minimă este de 1000-2000 de lei cu care poţi să joci. Am avut şi un paznic care a venit să îşi investească banii în acţiuni. Sunt persoane care joacă pentru dividente şi chiar şi aşa câştigă mai mult decât dacă îi depun la bancă”, a mai spus Maria Bene.  Cei care joacă de ani buni şi au ajuns să cunoască bursa, au avut în 2010 câştiguri de 100 %. „ Au câştigat dublu, au cumpărat acţiuni şi le-au vândut când valoarea s-a dublat. Au fost şi câştiguri de 100.000 de lei sau 200.000 de lei.”, ne-a mai spus Maria Bene

Teleormănenii preferă acţiunile la SIF-uri şi bănci

Majoritatea teleormănenilor clienţi ai BVB preferă să cumpere acţiuni la societăţi lichide, bănci sau la societăţi precum Transgaz sau Transelectrica. „ Şi noi îi sfătuim că este de preferat să  cumpere acţiuni la SIF-uri sau la bănci. Cei mai mulţi aici cumpără acţiuni, pentru că şi dividentele sunt bune. Mai preferă Transgazm, Transelectrica, OMW, SNP Petrom”, ne-a mai spus reprezentantul Unicapital. Societatea se aşteaptă ca, odată cu demararea vânzării acţiunilor la Fondul Proprietatea, începând cu 25 ianuarie, numărul clienţilor şin tranzacţiilor să crească.

Doar trei societăţi din Teleorman listate la BVB

Singurele societăţi din Teleorman care se tranzacţionează în prezent la BVB sunt Zimtub Zimnicea, Comixt Roşiorii de Vede şi Comalex Alexandria.  În 2009, numărul societăţilor de acţiuni  listate la bursă era 28. Teleormănenii nu sunt interesaţi însă de aceste societăţi, preferând acţiunile la SIF-uri şi bănci.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite