Seara doamnelor cu Taboo Boys!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Doamnele şi domnişoarele din Alexandria sunt invitate să lase inhibiţiile la o parte şi să petreacă o seară în compania unor stripperi de succes.

  Băieţii de la Tabu Boys vin sâmbătă la “The Pub” pentru a oferi alexăndrencelor un cadou în avans de 8 Martie. Petrecerea intitulată “Lady s night” va începe la ora 23.30,  iar intrarea va fi doar 5 lei. “Ne-am gândit că o astfel de petrecere este un cadou frumos pentru doamne şi domnişoare care se vor răsfăţa asistând la un show profesionist de striptrease”, ne-a spus Liviu Ionescu, managerul clubului. Trupa Taboo Boys este formată din 18 băieţi, stripperi profesionişti cu experienţă, dar numai trei dintre aceştia vor veni la Alexandria. Trupa are în recuzită peste 16 costume şi dansuri specifice de la egipteni, până la marinari, soldaţi  sau gradiatori. Ce ţinută vor adopta în faţa alexăndrencelor va fi o surpriză, dar după cum promit organizatorii petrecerii, programul va fi unul diversificat şi doamnele sau domnişoarele care vor veni la spectacol nu vor avea cum să se plictisească. Din program nu va lipsi nici numărul în care o fericită “spectatoare” va urca pe scenă alături de băieţi, pentru a fi  beneficiara unui număr incendiar de striptease. Băieţii vor avea acces în club, doar după show-ul stripperilor de la Taboo Boys.
 

S-au grăbit să îşi facă rezervări
Doamnele şi domnişoarele care au văzut afişele de promovare a spectacolului cu Taboo Boys au făcut deja rezervări la club. “Am fost în fiecare an la petreceri de striptease, de 8 Martie, ca să mă distrez cu prietenele. Soţii rămân acasă cuminţi în seara asta şi noi ne facem de cap”, ne-a spus Mihaela Militaru, o alexăndreancă de 30 de ani. Organizatorii petrecerii au confirmat faptul că , multe doamne s-au grăbit să facă rezervări la petrecere pentru a fi sigure că vor avea o masă. “Avem multe cereri  de rezervare şi cu siguranţă vor veni multe  fete şi în seara spectacolului”, ne-a mai spus Liviu Ionescu.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite