Se reia distribuirea alimentelor de la Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Foto arhivă
Foto arhivă

  Angajaţii Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Alexandria reiau, înceând de luni distribuirea alimentelor oferite de Uniunea Europeană, pentru alexăndrenii săraci, care nu s-au prezentat să îşi ridice produsele în prima sesiune.

  „Am întocmit un program, ca şi prima dată, pentru a nu crea înbulzeală. Alimentele se dau tot în incinta Oborului, între orele 9.00-15.00”, a spus directoarea instituţiei, Adriana Florea. 
  Şomerii şi pensionarii alexăndreni nu s-au înghesuit să îşi ia produsele
Beneficiarii de ajutor social, pensionarii cu pensii sub 400 de lei pe lună, persoanele cu handicap grav şi accentuat, alexăndrenii care iau ajutor social de la primărie şi şomerii primesc făină, zahăr, lapte praf (care nu a sosit încă la Alexandria), mălai, paste făinoase şi biscuiţi. Din aceste categorii de persoane, nu s-au arătat interesaţi de ridicarea produselor şomerii şi pensionarii. „Din 992 de persoane cu handicap, am distrubuit la 505, la şomeri, din 1446, am dat la 725, la persoanele asistate social , din 1025, au venit 820, iar pensionarii, din 1341 înscrişi pe liste, au venit doar 586”, a mai adăugat Adriana Florea. Graficul făcut de reprezentanţii Serviciului de Asistenţă Socială arată că în zilele de 8 şi 9 noiembrie, trebuie să se ducă să-şi ia ajutoarele beneficiarii de ajutor social, pe 10 şi 11, pensionarii; 15, 16, persoanele cu handicap şi şomerii sunt programaţi în zilele de 17 şi 18 noiembrie.
  După încheierea primei sesiuni de distribuire a produselor, când s-a dus zvonul că unii au luat şi alţii nu, la sediul instituţiei s-au prezentat foarte mulţi beneficiari care au spus că nu au ştiut de program, deşi s-au făcut anunţuri. „Am primit foarte multe telefoane, oamenii ne întrebau când reîncepem distribuirea. Au mai venit şi aici să ne întrebe. Ei spun că nu au ştiut, deşi noi am făcut anunţuri în presă”, a mai spus directoarea.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite