150 de lei ca să te laşi de fumat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Corbeanu, medic coordonator al Centrului Antidrog
Elena Corbeanu, medic coordonator al Centrului Antidrog

Centrul de la Alexandria a primit, după o pauză de şapte luni, tratamentul necesar pentru oamenii care vor să se lase de fumat. Deşi acum teleormănenii trebuie să scoată din buzunar 150 de lei, pentru plata consultaţiilor, în decembrie sunt programate 130 de persoane.

  Campania „Stop fumatul” s-a reluat la Alexandria. Centrul Antidrog a primit medicamentele şi plasturii atifumat, după şapte luni de la terminarea stocului. Ca o noutate, la nivel naţional a fost introdusă coplata şi dacă până acum, oamenii care treceau pragul instituţiei aveau nevoie doar de voinţă pentru a se lăsa de fumat, acum trebuie să scoată din buzunar suma de 150 de lei. „Acum s-a introdus coplata, care reprezintă contravaloarea consultaţiilor medicului şi a psihologului. Tratamentul durează două luni, iar noi oferim şase consultaţii pentru banii respectivi. Medicamentele şi plasturii sunt în continuare oferite gratis”, a spus medicul coordonator al Centrului Antidrog, Elena Corbeanu.
Întrebată cum au primit oamenii coplata, Elena Corbeanu a precizat că reacţiile au fost diferite, însă nu se simte o scădere a solicitărilor teleormănenilor care apelează la ajutorul centrului pentru a renunţa la ţigări. „Reacţiile au fost diferite, unii oamenii şi-a făcut calcule şi au constatat că dau mai mulţi bani pe ţigări, decât trebuie să plătească al noi consultaţiile şi încă avem cereri. Însă, în cadrul acestei campanii, am observat că cei care vin la noi sunt persoane cu situaţii materiale precare, ca de exemplu şomeri, studenţi, angajaţi cu salarii mici şi pensionari”, a adăugat mediciul. În luna decembrie, s-au programat deja 130 de persoane.
  Primul loc pe ţară la persoane care s-au lăsat de fumat
Un alexăndrean de 35 de ani a renunţat la ţigări, beneficiind de sprijinul specializat al personalului centrului. „Eu m-am lăsat de fumat, de doi ani. Ideea e să găseşti un motiv pentru care să renunţi la acest viciu. Eu am găsit motivaţia. După o petrecere unde am fumat foarte mult, dimineaţa am crezut că îmi dau plămânii afară din mine. Atunci am zis gata, nu se mai poate aşa. E greu la început, îţi trebuie motivaţie şi determinare”, ne-a spus George Cişmelaru. De când au aflat că s-a reluat campania „Stop fumatul”, mulţi alexăndreni vin să se intereseze despre coplată. „Am venit mai întâi să mă interesez, să văd cât costă. Vreau să mă las de fumat, că pensia mea de 540 de lei nu îmi mai ajunge pentru nimic. După sărbători o să îmi gestionez banii în aşa fel încât să mă înscriu în program. Ar fi fost bine dacă făceau şi ei reduceri pentru pensionari”, a mai spus Dumitru Anghel, un pensionar de 67 de ani.
  Judeţul Teleorman ocupă prima poziţie pe ţară la persoane care s-au lăsat de fumat. „Suntem pe primul loc în ţară. 60% dintre cei care apelează la noi, renunţă la ţigări, deci scopul nostru este atins. Anul acesta, aproximativ 500 de teleormăneni au renunţat la acest viciu şi în ultimii 3 ani, circa 3.000”, a precizat mediciul Elena Corbeanu.

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite