Programul Biblionet, pe ultima sută de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Biblioteca judeţeană „Marin Preda” a inaugurat ieri Centrul de formare profesională „Biblionet”, în cadrul activităţilor dedicate împlinirii a 95 de ani de la înfiinţare. În cadrul acestui centru vor urma cursuri de formare profesională 16 bibliotecari din judeţ. 

  Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” a organizat ieri o serie de manifestări dedicate împliniri a 95 de ani de la înfiinţare şi a 20 de ani de când instituţia a primit numele de “Marin Preda”. Una dintre cele mai importante activităţi a fost reprezentată de inaugurarea unui centru de formare a bibliotecarilor în cadrul programului Biblionet.
  Programul “Biblionet – lumea în biblioteca mea” a fost demarat în aprilie 2009 şi este destinat creării unui sistem modern de biblioteci publice în România, derulat în cadrul unui parteneriat încheiat între IREX România, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din Romania, Fundaţia EOS Timișoara, administraţiile  publice locale şi bibliotecile publice.
Biblioteca Judeţeană, precum şi bibliotecile comunale vor beneficia de toate avantajele ce rezultă din implementarea programului. “Prin acest program vom facilita accesul publicului la informaţie prin înfiinţarea unei reţele de biblioteci dotate cu calculatoare cu acces public în judeţul Teleorman”, a spus Geanina Ciuntuc, directorul Bibliotecii Judeţene “Marin Preda”. Alături de Biblioteca Judeţeană „Marin Preda”, la acest program au aplicat încă 16 biblioteci publice din tot judeţul, urmând ca în runda următoare, numărul acestora să crească.

Echipamente de 66.000 lei pentru formarea bibliotecarilor     
    
 
La Biblioteca Judeţeană „Marin Preda” va funcționa un Centru de Formare modern pentru bibliotecarii din judeţ. Aceştia vor urma cursuri de formare „IT/LIB” şi „Bazele serviciilor noi de bibliotecă”, care îi vor ajuta să devină experţi în adaptarea noilor tehnologii la nevoile comunităţilor pe care le deservesc.  „În acest sens au fost donate bibliotecii echipamente în valoare de
  66.205 lei, constând în 11 laptopuri, un videoproiector, un scanner și  o imprimantă. Aceste dotări vor juca un rol important în formarea bibliotecarilor, pentru ca aceştia să poată veni în sprijinul comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea”, a mai spus Geanina Ciuntuc.
După încheierea cursurilor de formare vor fi livrate echipamentele şi către bibliotecile din judeţ. “Urmează să începem cursurile de formare cu cei 16 bibliotecari, iar după finalizarea lor, vor fi livrate şi echipamentele către bibliotecile aplicante. Sperăm ca în runda următoare a programului, numărul bibliotecilor din judeţ, care vor îndeplini condiţiile pentru a fi înscrise în program, să crească”, a spus Nicoleta Liliana Alexe, coordonatorul programului în judeţ.

          

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite