Plouă în Piaţa Centrală din Alexandria!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Ţecu arăta cutia de plastic agăţată de tonetă
Nicuşor Ţecu arăta cutia de plastic agăţată de tonetă

  Vremea ploioasă din ultimele zile a scos la iveală o problemă mai veche a Pieţei Centrale din Alexandria: găurile din acoperiş.

  Alexăndrenii care şi-au făcut zilele acestea cumpărăturile în piaţa de legume sau la tarabele cu diverse articole din apropiere au  fost nevoiţi să nu renunţe la umbrele sub acoperişul prin care trece apa. „ Am văzut că pică şi la legume, şi dincolo la bazarul de haine. Am nimerit pe o ploaie torenţială şi am ţinut umbrela deschisă. Chiar nu se poate repara?” ne-a spus revoltată Rodica Burghelea, o alexăndrencă de 67 de ani.
Comercianţii care vând în piaţă de aproape 10 ani cunosc cel mai bine problema acoperişului. Confruntându-se în fiecare sezon rece cu infiltraţiile de la ploaie, oamenii şi-au pus copertine din celofan peste marfă şi au agăţat bidoane şi cutii de plastic în dreptul găurilor din acoperiş. Nicuşor Ţecu, este unul dintre comercianţii afectaţi de problemele din acoperiş : „ Aici nu s-au mai făcut reparaţi de aproape 10 ani, şi am tot sesizat problema autorităţilor. Într-un final au venit vara asta şi au lucrat la înlocuirea geamurilor de pe acoperiş. Numai că problema nu era la geamuri, ci la tabla găurită. Au schimbat geamurile degeaba că tot continuă să pice. Dacă ne întrebau şi pe noi le spuneam că geamurile nu trebuiau schimbat în totalitate, doar în câteva lacuri unde erau sparte. Tabla e problema” ne-a spus comerciantul.Bărbatul povesteşte că din cauza acoperişului denivelat, îi piaţa plouă, chiar şi când afară nu mai plouă : „ Se strânge apa în jgheaburi şi stă acolo până se scurge toată , chiar dacă afară nu mai plouă”.
  Conducerea SC Pieţe şi Târguri încearcă cu smoală
Conducerea societăţii care se ocupă de administraţia pieţei susţine că „ probleme” la acoperiş există într-un singur loc. „ E un loc unde intervenţia pentru reparaţii e mai dificilă. Accesul e mai greu. Am încercat mai multe variante, dar nici una nu a fost eficientă. Acum căutăm altă variantă, cu carton asfaltat şi smoală” ne-a spus Cecilia Avram, şef serviciu SC Pieţe şi Târguri.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite