Nici prostituţia nu merge în Teleorman!
0Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Teleorman, pe parcursul anului trecut, au fost cercetate doar două prostituate şi trei proxeneţi.
„Poliţiştii teleormăneni au avut în lucru două infracţiuni de
prostituţie şi trei fapte de proxenetism. Vorbim aici de fapte care s-au
consumat pe raza judeţului nostru”, ne-a spus Adrian Ilicea, purtător
de cuvânt al IPJ Teleorman. Nu putem afirma că practicarea celei mai
vechi meserii nu este practicată de teleormănence, însă poliţiştii fac
distincţia între cele care îşi desfăşoară această activitate în judeţ şi
cele care se prostituează în alte zone. „Trebuie făcută o precizare în
această sferă. Sunt cazuri care se consumă pe raza judeţului nostru, şi
anul trecut au intrat în atenţia organelor de cercetare două astfel de
persoane, una la Alexandria şi alta în zona Videle şi sunt alte cazuri
care încep aici şi se consumă în altă parte. În acest ultim caz, vorbim
de trafic de persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt. Traficanţii de
persoane sunt aceia care prin diferite metode conving tinerele fete să
îi urmeze în alte localităţi sau chiar în afara graniţelor ţării, unde
le obligă să se prostitueze. „În 2010, am avut 15 infracţiuni de trafic
de persoane cu tot atâtea victime”, a adăugat Adrian Ilicea.
Proxeneţii din Buzescu care au ajuns la CNN
La sfârşitul anului trecut, un caz cutremurător de trafic de persoane
ieşea la iveală. Doi proxeneţi din Buzescu, tată şi fiu erau prezentaţi
de CNN, fiind acuzaţi că luau fete din Teleorman şi le obligau să se
prostitueze în Marea Britanie. La acest dosar poliţiştii din Anglia au
lucrat în permanenţă cu poliţiştii teleormăneni şi până la urmă cei doi
infractori au ajuns după gratii. Dacă în alte colţuri ale ţării,
prostituţia este o afacere destul de profitabilă, în Teleorman, din
datele furnizate de poliţie, această „meserie” nu prea se practică.