EXCLUSIV Misterul morţii doctoriţei de familie din Roşiori se adânceşte. Părinţii nu cred nici varianta sinuciderii, nici a accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Trupul neînsufleţit al doctoriţei din Roşiorii de Vede, găsită moartă, lângă calea ferată a fost depus la casa părinţilor săi din comuna Troianul.

  Pentru că modul în care a decedat femeia de 46 de ani rămâne o enigmă pentru mare parte dintre cunoscuţii săi, s-au emis mai multe ipoteze privind împrejurările în care aceasta a murit. Dacă anchetatorii au dat deja un verdict, iar medicul legist care a efectuat necropsia a stabilit că decesul s-a produs prin cădere, fiind vorba de un accident feroviar, colegii medicului susţin că aceasta suferea de o depresie şi că este posibil să se fi sinucis.

Tatăl medicului refuză să creadă că fiica sa s-a sinucis
După ce mai bine de 24 de ore nu au ştiut nimic fata lor, părinţii medicului de familie au aflat vestea năucitoare că aceasta a murit. Cu sufletul sfâşiat de durere, tatăl Rodicăi a stat de vorbă cu reporterii ADS Alexandria şi le-a spus că nu crede în varianat sinuciderii. „Nu avea probleme financiare, sentimentale sau de altă natură. Ea a pus tot timpul pe primul loc cariera şi acorda mare atenţie pacienţilor săi. Eu nu cred nici că s-a sinucis sau că a fost un accident. Cum de nu a văzut-o nimeni când s-a aruncat din tren sau dacă a căzut? Era singură în acel tren?”, ne-a spus Titu Mitrică. Nici angajaţii de la cabinetul medical nu cred în varianta sinuciderii. „Eu nu cred că s-a sinucis. Când a plecat de la cabinet şi nici înainte nu părea stresată, supărată, nu avea probleme de sănătate sau financiare”, a spus şi Alexandrina Gavrilă, femeia de serviciu de la cabinetul al doctoriţei, care o cunoaşte pe aceasta de şapte ani. Rodica Ligia Mitrică era singurul copil al familiei, iar ca medic era foarte apreciată în rândul comunităţii locale.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite