Dezvăluiri şocante în cazul proxeneţilor de la Buzescu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Cazul proxeneţilor din Buzescu care racolau fete sărace din Teleorman, le duceau în Marea Britanie şi le obligau să se prostitueze revine în atenţia opiniei publice. Reporterii CNN au realizat un amplu material în care tinerele prostituate povestesc chinurile la care erau supuse.

  Canalul de ştiri american CNN revine cu un alt reportaj cutremurător privind viaţa româncelor obligate să se prostitueze în Anglia. Totul a pornit de la cazul proxeneţilor tată şi fiu, Bogdan şi Mariu şi Nejloveanu, din comuna Buzescu care racolau tinere foarte sărace din Teleorman, le duceau în Marea Britanie şi le obligau să se prostitueze. Cei doi găsireră moduri inedite de a le convinge pe fete să îi însoţească, fie le spuneau că le-au găsit locuri de muncă bine plătite, fie le jurau iubire şi le promiteau că se vor căsători cu ele. Proxeneţii şi-au început „afacerea cu femei” în Spania, după care au mutat-o în Anglia, unde de altfel au fost arestaţi, Bogdan a primit şase ani de închisoare, iar Marius are de ispăşit 21 de ani. Anchetatorii din Marea Britanie au declarat pentru CNN că tinerele erau în general persoane cu dizabilităţi psihice şi odată ajunse în Marea Britanie, proxeneţii le scoteau datoare cu mii de lire şi le obigau să se prostitueze, pentru a le înapoia banii. În cazul în care nu scoteau bani suficienţi sau Nejlovenii nu erau mulţumiţi de prestaţiile lor le torturau şi chiar le mutilau.

A tăiat-o şi i-a pus sare pe rană

image

Întreaga poveste a ieşit la iveală după ce una dintre fetele care era „plasată” într-un bordel din Manchester a reuşit să fugă şi a mers direct la autorităţi. Reporterii CNN au reuşit să discute cu una dintre tinerele abuzate, care mărturiseşte scene de groază pe care le-a văzut. „Am văzut cum au scos ochiul unei fete, pentru că nu făcea mulţi bani. Am văzut, de asemenea, cum au tăiat piciorul alteia şi au pus sare peste rană. Femeile erau îngrozite să fugă, să spună poliţiei. Când erau nemulţumiţi, ne duceau într-o casă şi ne torturau”, povesteşte pentru CNN, una dintre tinere. Jurnaliştii americani au ajuns şi în România, unde au stat de vorbă cu un deţinut proxenet, care a ucis o fată, pe care o cumpărase ca pe un produs de la magazin, cu 50 de dolari.

CASETĂ
Pedeapsă record
Marius Nejloveanu, în vârstă de 23 de ani a fost arestat iarna trecută şi a fost găsit vinovat pentru 27 de capete de acuzare. Printre acestea se numără trafic de persoane, proxenetism, intimidare şi forţarea unei alte persoane să întreţină relaţii intime fără voia acesteia. Pentru faptele sale, tânărul a primit cea mai mare pedeapsă pentru proxenetism acordată până acum în Anglia, şi anume 21 de ani de închisoare.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite