Cinci persoane au murit într-un accident de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din izbitură, Solenza a fost aruncată în decor
Din izbitură, Solenza a fost aruncată în decor

  Un tânăr din comuna Lunca a provocat un accident pe DJ 543, în urma căruia cinci persoane au murit, aseară la ora 19.55.

  Purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Adrian Ilicea ne-a spus că băiatul de 21 de ani nu avea experienţă în condus, având permis de mai puţin de un an. „Poliţiştii au stabilit că acesta avea alte preocupări în timpul şofatului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal cu un alt autoturism. Tânăul trăieşte, însă oamenii legii nu au putut să stea de vorbă cu el, deoarece se află internat la spital în stare gravă”, a spus Ilicea. Cele două automobile (Dacia Solenza şi un Opel Astra) au fost distruse, ba chiar echipajul de descarcerare Turnu Măgurele a trebuit să scoată trei persoane decedate dintre fiarele maşinilor. Ar mai fi de spus că doi dintre răniţi au murit la spital, deşi medici au încercat din răsputeri să le salveze viaţa. După ce va ieşi din spital, tânărul care a provocat această nenorocire va trebui să răspundă pentru moartea celor cinci persoane.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite