Carrefour Alexandria îşi selectează clienţii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anunţul i-a indignat pe alexăndreni
Anunţul i-a indignat pe alexăndreni

Marketul Carrefour Alexandria şi-a postat la intrare două afişe prin care  anunţă că-şi selectează clienţii.

„ Vă aducem la cunoştinţă că, de azi, ne rezervăm dreptul de a ne alege clienţii. Datorită incidentelor neplăcute avute cu anumite persoane, nu o să mai permitem accesul în magazin persoanelor suspecte”, se arată în afişul care îi întâmpină pe alexăndreni la intrarea în Carrefour. Reporterii ADS Alexandria au cerut un punct de vedere oficial la  Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Teleorman. „ Nu se poate aşa ceva.Indiferent cum arată oamenii care intră acolo, ei au agenţi de pază, au supraveghere video. Nu există nici o lege care să le permită să facă acest lucru. Vom merge să discutăm cu conducerea , să cercetăm cazul”, ne-a spus Cornelia Gălan, comisar-şef OPC Teleorman.
Conducerea marketului Carrefour Alexandria nu a vrut să comenteze acest subiect. Singurul lucru spus de şefa de magazin a fost acela că au existat incidente care i-au determinat să facă acest lucru. Cum sunt selectate „ persoanele suspecte”, rămâne la latitudinea agentului de pază de la uşă. Unul dintre agenţi a recunoscut că a oprit o astfel de persoană chiar azi-dimineaţă. „ Nu i-am dat voie să intre. Sunt persoane care fură, îţi dai seama după cum arată”, ne-a spus agentul. Am încercat să aflăm un punct de vedere oficial al companiei în legătură decizia magazinului de la Alexandria. Compartimentul PR nu a vrut însă să comenteze.

Luaţi la întrebări de reporterii ADS, până la urmă, reprezentanţii magazinului şi-au retras anunţul de la intrare.

Alexăndrenii sunt indignaţi

Alexăndrenii sunt indignaţi de decizia Carrefour de a-şi selecta clienţii şi consideră că magazinul face un abuz. „ Nu e normal aşa ceva. Adică dacă eu sunt mai prost îmbrăcat, arat mai rău, să nu îmi dea voie. Păi ce e aici , club de fiţe? Ar trebui reclamaţi.”, ne-a spus indignat Vasile Popa un alexăndrean de 29 de ani.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite