Alexăndrenii nevoiaşi au primit pături

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Angajaţii Băncii Comerciale Române alături de voluntarii Crucii Roşii au distribui astăzi, de la ora 11.00, la sediul Filialei Crucii Roşii Teleorman, o sută de pături familiilor sărace din Alexandria.

   Aceste familii au fost  selectate în funcţie de venit.  Astfel, beneficiarii au fost persoane vârstnice, cu pensii sub 600 de lei, persoane cu handicap grad I, II sau III, familii sărace cu mai mult de trei copii şi elevi care primesc burse sociale. „Oamenii au fost aleşi în urma anchetelor sociale pe care le-am derulat. Pentru a obţine numele elevilor care primesc burse sociale ne-am informat de la şcolile şi liceele din oraş”, a spus Felicia Cârpaciu, directoarea Filialei Crucii Roşii Teleorman.
   Păturile donate cu ocazia aniversării băncii
Păturile au fost donate de BCR, partener media a ziarului „Adevărul de Seară”, ca un ajutor călduros pentru oamenii nevoiaşi, aflaţi în mijlocul unei ierni geroase.  “BCR împlineşte 20 de ani de la înfiinţare şi de sprijinire activă a comunităţilor şi oamenilor. Este normal ca în aceste momente să ne îndreptăm ajutorul spre cei mai puţin norocoşi, spre oamenii nevoiaşi din comunităţile în care trăim şi muncim. Şi pentru că frigul a pus stăpânire pe Teleorman, am ales să îi ajutăm cu pături călduroase, atât de necesare în perioada de iarnă”, a declarat Elena Despa, director judeţean BCR,  sucursala Teleorman.
   Alexăndrenii s-au strâns în număr mare la sediul Crucii Roşii şi au primit cu braţele deschise cele o sută de pături.  Patriţa Buliga, de 57 de ani, a venit să ia pătura pentru nepoata sa care primeşte bursă socială. „Este foarte bine că se gândeşte cineva şi la noi, sunt binevenite păturile. Văd că este bună, pare destul de călduroasă”, a spus alexăndreanca. Şi Florin Beşan, de 19 ani, elev al Grupului Şcolar Tehnic din Alexandria, primeşte bursă socială şi a fost îndreptăţit la o pătură. „ Este o acţiune veritabilă, mai ales că este adresată şi tinerilor”, spune mulţumit tânărul.

  

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite