30% dintre jandarmii teleormăneni au picat interviul filmat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Prima instituţie teleormăneană din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care a organizat interviul filmat pentru a face diponibilizări a fost Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ).

  Deşi întrebările au fost legate de activităţile zilnice şi regulamentele militare, lucruri care ar fi trebuit să fie cunoscute de personalul angajat, 30% dintre intervievaţi au picat. „Au fost peste 100 de jandarmi selectaţi pentru interviu, iar dintre aceştia au picat 29. Ceilalţi rămân la dispoziţia unităţii noastre şi desfăşoară activităţi restrânse”, ne-a spus Gabriel Bohatereţ, purtător de cuvânt al IJJ Teleorman. Conducerea inspectoratului mai spune că nu toţi cei picaţi vor fi daţi afară. „Asta nu înseamnă că cei care au au promovat vor pleca după cele 90 de zile în care sunt puşi la dispoziţie. Poate pe parcurs se vor găsi posturi libere în alte unităţi sau alte persoane se vor pensiona şi ei vor ocupa aceste locuri vacante. În cazul în care nu se găsesc posturi vacante, vor fi trecuţi în rezervă”, a mai adăugat Bohatereţ.

La poliţie, disponibilizări la secret

Inspectoratul Judeţean de Poliţie nu a făcut încă public numărul poliţiştilor care vor pleca acasă. „Nu avem noutăţi în ceea ce priveşte disponibilizările. Procedura aprobată urmează a fi aplicată în cel mai scurt timp”, ne-a spus Adrian Ilicea, purtător de cuvânt al IPJ Teleorman. În schimb, pompierii sunt în plin proces de restructurări. Interviul filmat va fi organizat pe 18 iulie şi deja trei persoane care făceau parte din personalul civil au primit preaviz. „Au fost puşi la dispoziţie 98 de subofiţeri şi după interviu vor părăsi structura 68. Interviul se va ţine la Detaşamentele Alexandria şi Zimnicea şi la Inspecţia de Prevenire, Serviciul Protecţie şi Pregătirea Populaţiei. Comisia de examinare va fi formată din cinci ofiţeri din structura de comandă a unităţii”, a spus Gelu Dragomir, purtător de cuvânt al ISU Teleorman.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite