Zece copii merg la Campionatul Naţional de Karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest week-end s-a desfăşurat la Eforie Nord, faza zonală a Campionatului Naţional de karate tradiţional.

 Clubul Miyamoto Musashi Dojo din Alexandria a participat la acest turneu cu 32 de copii, iar 10 dintre ei au reuşit performanţe deosebite şi au urcat pe podium. Cele mai bune rezultate le-a obţinut Ştefan Geantă, un băiat de 8 ani, care a ocupat locul I la secţiunea kata individual, cât şi pe echipe. Din echipa care a fost pe prima poziţie a clasamentului au mai făcut parte Robert Coman, Alexandru Ivan, Claudiu Guşter, Alexandru Vârtopeanu şi Victor Cizmaru. Toţi aceştia, împreună cu Alexia mareş (locul II kata individual), Popescu Maria (locul III kata individual), Denis Crene (locul III kata individual) şi Răzvan Milcu (locul II kumite) vor merge la Campionatul Naţional de Karate Tradiţional, care se va desfăşura în perioada 24-26 iunie, la Cluj.
„Elevii mei au avut performanţe pentru că noi ne pregătim intens pentru astfel de competiţii. La acest concurs, a participat şi preşedintele Federaţiei de Karate, Sensei Dan Stuparu 7 Dan. Noi suntem mulţumiţi de rezultate şi în perioada 14-16 mai vom merge cu aceşti 10 copii la Campionatul European de la Belgrad”, ne-a spus antrenorul Gabriel Guşter.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite