Ultima strigare pentru centralele de scară-25 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 29 din cele 750 de sări de bloc din oraş au optat pentru centrale de scară. Autorităţile mai aşteaptă până pe 25 mai cereri pentru centrale şi îi avertizează pe cei care nu aleg această soluţie că riscă să petreacă iarna în frig.

Primul termen dat alexăndrenilor pentru a-şi exprima opţiunea în ceea ce priveşte centralele de scară a expirat la 15 mai. Faptul că trei sferturi dintre asociaţii nu au zis nici da, nici ba, la propunerea edililor, a fost catalogată drept lipsă de responsabilitate, de către primarul Alexandriei. “ Cu regret am constat că la expirarea termenului dat, foarte puţini au dat un răspuns. Din 750 de scări, 29 au răspuns în favoarea centralelor, iar 67 au spus nu. Restul nu au dat nici un răspuns. Este o lipsă de responsabilitate din partea administratorilor. Am avut discuţii cu toţi. ” a spus Victor Drăguşin.
Edilii dau acum un nou termen pentru centrale-25 mai şi avertizează cetăţenii că perspectivele pentru iarna viitoare sunt sumbre dacă nu aleg centralele de scară. “ Atrag atenţia tututor cetăţenilor că, în condiţiile în care nu se va mai acorda subvenţie şi în condiţiile în care numărul debranşaţilor de la sistem creşte,  societatea Terma Serv riscă să nu mai poată furniza energie la iarnă.” a mai spus primarul.

3500 de lei în rate, timp de trei ani

Deocamdată, autorităţile nu au stabilit clar care va fi costul suportat de beneficiarii centralelor de scară. Potrivit propunerii făcute de primar, alexăndrenii care vor opta pentru centrale de scară  ar urma să achite doar 50% din investiţie, restul fiind suportat de autorităţi. După calculele primarului, pentru un apartament costul integral va fi de 7000 de lei, dar beneficiarul va plăti doar 3500 de lei, în rate, timp de trei ani. Calculul făcut de edil nu este însă aprobat de Consilul local. “ Eu aşa m-am gândit, ca beneficiarul să achite doar 50% din investiţie. Vom discuta însă în Consiliul local” a mai spus edilul-şef.

După 25 mai încep procedurile de achiziţie

Doar până pe 25 mai îi mai aşteaptă Terma Serv pe alexăndreni să depună cereri pentru centrală. “  Am aprobat în Consiliul local un credit , iar paşii care urmează sunt destul de mulţi: licitaţie bancară, avizul Ministerului Finanţelor, scoaterea la licitaţie a execuţiei. Vom pune centrale numai acolo unde vom avea răspunsuri afirmative” a mai explicat edilul. Dacă procedurile de contractare a împrumutului vor demara la finalul acestei luni, investiţia propusă de edili se va concretiza peste şapte luni, adică în decembrie.

CIFRA
3500 de lei
Propunerea primarului este ca beneficiarii să suporte doar 50% din costul investiţiei, ceea ce ar însemna 3500 de lei pentru un apartament.


Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite