Tort de Crăciun cu moşi şi brazi din marţipan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tort cu brăduţi şi moşi din marţipan
Tort cu brăduţi şi moşi din marţipan

Cofetăriile din Alexandria se pregătesc să facă zilele aceastea sute de torturi festive pentru Crăciun şi Revelion.În funcţie de ingrediente, de mărime şi de ornamente, un tort festiv poate depăşi chiar şi 100 de lei.

Reprezentanţii cofetăriilor din oraş recunosc la unison că trec  printr-o perioadă foarte aglomerată din punct de vedere al comenzilor, dar nu se plâng. Pentru că în timpul anului, pe fondul crizei, vânzările la prăjituri au fost destul de scăzute, acum cofetăriile încearcă să recupereze din încasări, cu oferte diverse de torturi. Şi pentru că anticipau numărul mare de comenzi unele cofetării au pregătit din timp monstre de torturi , pentru ca alexăndrenii să aibă de unde alege. Cofetăria  Vâjâială din centrul municipiului şi-a expus în vitrină un tort de sezon, cu un peisaj de iarnă în relief ca în poveşti, cu brazi şi moşi din marţipan.  La 40 de lei kilogramul , un astfel de tort festiv de două kilograme, ajunge la 80 de lei. „ Avem un model de tort deosebit, în ton cu atmosfera de iarnă şi sărbătorile de sfârşit de an, dar se pot face torturi la comandă, cum îşi doreşte clientul. Ne aşteptăm ca săptămâna aceasta să crească numărul comenzilor. În general, facem în perioada asta din an, în jur de 200 de torturi pe săptămână.”, ne-a spus  Floriana Şerban, de la cofetăria Vâjâială.
La cofetăria „ Maria” nu s-au pregătit încă modele de tort, dar şi aici se execută orice, la comanda clientului.  „ Noi facem torturi cu orice imagine. Clientul ne aduce o fotografie şi o reproducem pe tort. Avem şi noi modele cu Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, care sunt în general cerute pentru copiii, dar facem şi alte imagini, cu moş Crăciun sau în formă de brăduţ”, ne-a spus Patricia Cheluş, vânzătoarea  de la cofetăria Maria.
Dincolo de forme şi ornamente festive, cofetăriile se întrec în oferte şi în ceea ce priveşte ingredientele. Toate cofetăriile din oraş au introdus în listele de torturi,  reţete de creme cu nuci şi fructe confiate, acestea fiind, după spusele cofetăreselor, cele mai căutate sortimente de tort.

Tortul  de Crăciun se comandă cu trei-patru  zile înainte

Alexăndrencele care nu au timp să facă prăjituri, dar vor să aibă ceva dulce pe masa de Crăciun au făcut deja comenzi pentru tortul de Crăciun. „ Am venit de luni să fac comandă pentru un tort pe care să îl ridic vineri. Ştiu că cererea e foarte mare zilele acesta şi dacă nu veneam din timp riscam să rămân fără tort de Crăciun. Am comandat un tort cu ciocolată şi nucă, la 40 de lei kilogramul, cam la vreo trei kilograme, deci o să dau în jur de 120 de lei. O dată într-un an, se merită.” , ne-a spus Oana Damian, o alexăndreancă de 43 de ani.

CASETA

Preţurile torturilor din cofetării

Tort de ciocolată cu nucă şi fructe –între 32 de lei/kg şi 40 de lei/kg
Tort diplomat-între 25 lei/kg şi 32lei/kg
Tort mascarpone-50 lei/kg
Tort tiramisu-32 lei/kg.
Tort cappuccino-35 lei/kg


Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite