Reţeaua Trans-Europeană de Transport va trece prin Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lungimea totală a reţelelor TEN-T din România se dublează pe modul de transport rutier şi creşte cu peste 40% pe feroviar
Lungimea totală a reţelelor TEN-T din România se dublează pe modul de transport rutier şi creşte cu peste 40% pe feroviar

Una dintre reţelele Trans-Europene de Tranport va trece prin Alexandria. Membrii Consiliul pentru Transport al UE au aprobat extinderea reţelei de transport pe teritoriul României cu cinci rute. Printre acestea se află şi Calafat-Craiova-Alexandria-Bucureşti, pentru care finanţarea europeană necesară construcţiei va fi mai accesibilă.

Cele cinci rute aprobate includ toate modurile de transport şi asigură aproximativ jumătate din traficul de pasageri şi marfă. Acestea sunt: Timişoara-Sebeş-Turda-Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni, Calafat-Craiova-Alexandria-Bucureşti, Borş-Turda, Constanţa-Tulcea-Brăila-Galaţi şi Canalul Dunăre-Bucureşti.

În urma acestei decizii, lungimea totală a reţelelor Trans-Europene de Tranport din România se dublează pe modul de transport rutier şi creşte cu peste 40 la sută pe feroviar.

În afara surselor de finanţare provenite din Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport a reţelei TEN-T mai beneficiază şi de alte fondurilor europene alocate programului.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite