Sindicaliştii teleormăneni au protestat împotriva tratatutului fiscal
0
Sindicaliştii teleormăneni au protestat astăzi faţă de măsurile de bugetare dorite de liderii Uniunii Europene. Peste 250 de membri ai Cartel Alfa, CSDR, Sindicatul Pensionarilor şi Alianţa Judeţeană a Pensionarilor au protestat, de la ora 14.00, în faţa Casei de Cultură din Alexandria, împotriva noului tratat fiscal.
Sindicaliștii teleormăneni se alătură astfel protestelor organizate în marile orașe ale țării, dar și în întrega Europă față de măsurile dure de austeritate luate de guverne.
Mitingul a început în jurul orei 14.00 şi a adunat câteva sute de persoane. Potrivit manifestanşilor, impunerea măsurilor de austeritate prevăzute în Tratatului Fiscal „va arunca ţara noastră în recesiune".
Protestatarii teleormăneni s-au “înarmat” cu steaguri şi portavoci şi au scandat lozinci dure împotriva noului tratat fiscal. Printre revendicările sindicaliștilor se numără crearea de locuri de muncă și conservarea celor existente, respectarea acodului privind creșterea salariului minim, dar şi combaterea evaziunii și fraudei fiscale.
Protestul s-a încheiat cu o oră înainte de termenul stabilit şi n-au fost înregistrate evenimente nedorite.