Medicii şpăgari au intrat în atenţia procurorilor
0
Medicii implicaţi în cazul „Şpagă la Policlinica Alexandria” sunt cercetaţi pentru săvârşirea unor fapte de corupţie. Procurorii teleormăneni s-au autosesizat din oficiu în acest caz şi au întocmit dosar penal. Funcţionarii Policlinicii Alexandria implicaţi în acest caz fiind cercetaţi pentru corupţie.
Cazul „Şpagă la Policlinica Alexandria” ia amploare. După ce mai multe cabinete medicale au fost amendate cu câte 1000 lei pentru că medicii de acolo şi-au pus ştampila pentru un aviz de port-armă fără ca pacientul să fie prezent, acum aceeaşi medici sunt cercetaţi şi de procurorii teleormăneni.
„Ca urmare a difuzării reportajului filmat cu camera ascunsă la Policlinica Alexandria, în legătură cu obţinerea avizelor medicale pentru permis de port-armă, la data de 14 martie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman s-a autosesizat din oficiu pentru săvârşirea de către funcţionarii instituţiei a unor fapte de corupţie, constituindu-se dosar penal”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Tot acest scandal a apărut în urma unui material realizat de reporterii unei televiziuni centrale la Policlinica din Alexandria. Materialul respectiv a demonstrat cum pentru 30 lei, medicii îşi pun numele şi ştampila pe fişele medicale fără ca măcar să-i vadă pe pacienţi.