FCM Alexandria a câştigat derby-ul teleormănean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FCM Alexandria - Sportul Studenţesc 1-3 (studenţii merg mai departe)
FCM Alexandria - Sportul Studenţesc 1-3 (studenţii merg mai departe)

Victorie categorică pentru FCM Alexandria. Echipa alexăndreană a reuşit să se impună clar în faţa formaţiei Dunărea Turris Turnu Măgurele cu scorul de 4-1. Prin această victorie FCM ajunge la 25 de puncte şi urcă pe poziţia a 6 în clasamentul Ligii a 3-a.

Derbiul judeţean dintre Alexandria şi Turnu Măgurele a fost câştigat într-o manieră categorică de alexăndreni. Cel mai aşteptat joc al Seriei a 3-a a avut loc pe stadionul Municipal din Alexandria şi le-a pus faţă în faţă pe FCM şi Dunărea Turris Turnu Măgurele.

Peste 1000 de spectatori au asistat la cea mai categorică victorie a alexăndrenilor de pe teren propriu din acest sezon, scor 4 la 1.

Meciul a debutat foarte bine pentru gazde, care au dominat încă din primele minute. Tot ei au avut şi primele ocazii de gol, dar mingea s-a încăpăţânat să intre în poartă. În minutul 39, Dan Voicilă a prins un şut de senzatie, de la 30 de metri şi a deschis scorul.

Şi în a doua repriză marile ocazii au rămas tot la poarta turnenilor. Alexăndrenii reuşind să bage din nou mingea în poarta adversarilor în minutul 56, prin Teodor Moga.

Turnenii au dat semene de revenire abia spre finalul jocului, atunci când, în minutul 81 Mihai C. a reuşit să împingă balonul în plasă, scor 2 la 1. Bucuria oaspeţilor n-a durat decât două minute şi asta pentru că, la faza următoare, Ionel Latea a înscris pentru 3 la 1. În prelungirile jocului, FCM a beneficiat de un penalty transformat de Marius Lacovişte, iar jocul Alexandria - Turnu Măgurele s-a încheiat 4 la 1.

În urma acestei victorii, FCM Alexandria acumulează 25 de puncte şi urcă pe locul 6, în timp ce Dunărea Turris coboară pe poziţia 12.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite