Accident grav în localitatea Măldăeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viteza asociată cu ploaia erau să-l coste viaţa pe un tânăr de 24 de ani din comuna Dracea. Maşina acestuia a derapat şi s-a răsturnat într-un şanţ. Echipajul SMURD s-a chinui 10 minute să-l scoată pe şofer dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.

Teribilismul era să-l coste viaţa pe un tânăr de 24 de ani din comuna Dracea. În timp ce conducea un autovehicul pe raza comunei Măldăeni, nu a adaptat viteza de deplasare la un carosabil acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul de pe partea stângă a drumului, în direcţia sa de mers.

La fața locului au ajuns imediat două echipaje de pompieri, unul de descarcerare și unul SMURD. În mai puțin de 10 minute, victima a fost scoasă dintre tablele contorsionate ale autoturismului și predată echipajului SMURD care, după ce i-a acordat primul ajutor, a transportat-o de urgență la Spitalul Municipal Roșiorii de Vede, deoarece prezenta răni la cap și picioare, fiind suspectă și de leziuni interne.

În continuare s-au luat măsurile necesare prevenirii și stingerii unui incendiu, respectiv îndepărtarea bornelor de la baterie, spălarea carosabilului de scurgerile de combustibil și ulterior eliberarea drumului.

Cazul a fost preluat de către poliție pentru efectuarea cercetărilor ce se impun în asemenea situații.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite