Profesorii de la Mavrodin îşi vor primi salariile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei  30 de salariaţi ai şcolii şi grădiniţei Mavrodin îşi vor primi, în sfârşit salariile, după ce timp de cinci luni drepturile lor băneşti au fost blocate de litigiul dintre primărie şi Prefectura Teleorman.

Angajaţii de la unităţile de învăţământ din comună au fost victime colaterale în conflictul dintre prefectură şi primărie care a blocat pentru aproape o jumătate de an bugetul comunei.  Anunţul privind acordarea salariilor restante a venit din partea conducerii Prefecturii Teleorman, care a purtat discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Ministerul Finanţelor Publice pentru găsirea unei soluţii. „  În urma discuţiilor s-a considerat că sumele destinate cheltuielilor de personal ale unităţilor de învăţământ, au o destinaţie specială şi sunt prioritare, conform prevederilor Legii nr. 273/2006. Virarea sumelor necesare efectuării drepturilor salariale aferente personalului unităţilor de învăţământ din comuna Mavrodin va avea loc în zilele următoare” se arată în comunicatul emis de Prefectura Teleorman.
Profesorii vor primi în data de 14 decembrie, salariile aferente lunilor august şi septembrie, iar în data de 15 decembrie, salariile pentru octombrie şi noiembrie.  Astfel, problema salariilor profesorilor s-a rezolvat, dar conturile primăriei rămân în continuare blocate, deoarece litigiul primărie-prefectură a rămas nesoluţionat. Bugetul local este în continuare blocat şi din acest motiv, elevii nu vor primi lapte şi corn în acest an şi sunt în pericol să ramână fără lemne, din ianuarie.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite