Primăria Alexandria, la control. Se verifică toate actele emise din 2008 şi până în prezent!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de control desemnată de Prefectura Teleorman verifică toate actele emise de Primăria Alexandria din 2008 şi până în prezent. Primarul se plânge că activitatea primăriei este bulversată şi că mişcarea este una politică, dorindu-se de fapt suspendarea lui.

Echipa de control este format din reprezentanţi de la  Prefectura Teleorman , Inspectoratul Judeţean în Construcţii, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Garda Financiară, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Dispoziţia semnată de prefectul Teodor Niţulescu arată că echipa de control va fi prezentă în primărie până la data de 12 august şi va verifica  actele emise în perioada ianuarie 2008-iunie 2011.
Primarul consideră că decizia prefectului de a controla şi bulversa activitatea primăriei este un abuz şi are un substrat politic “ Ştiu şi eu motivul real din zvonurile care circulă prin anumite medii. Comanda este să se identifice nişte motive pentru a mă suspenda din funcţie” a spus primarul Victor Drăguşin. Primarul a contestat controlul, dar până va primi un răspuns care ar putea să pună capăt acestuia, ar putea trece şi 30 de zile.
Edilul susţine că toată activitatea primăriei este bulversată din cauza echipei de control, prezentă în aproape toate birourile. “ Vreau să îmi cer scuze locuitorilor Alexandriei care au nevoie de documente de la primărie zilele acestea. Emiterea unor acte va dura mai mult din cauza faptului că angajaţii noştri, care sunt oricum  prea puţini, trebuie să stea la dispoziţia echipei de control în fiecare zi”  a mai spus Victor Drăguşin.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite