Peste 100 de teleormăneni se vor încălzi cu energie verde!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sesiunea 2010 a Programului “ Casa Verde” s-a încheiat la 1 februarie. Aproape 300 de teleormăneni au depus dosare până la această dată pentru a beneficia de fonduri în vederea implementării sistemelor de energie regenerabilă.

. În final, după analizarea dosarelor, au fost acceptate 114 solicitări, iar 49 dintre acestea au fost deja decontate. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Mediu Teleorman, toate fondurile alocate judeţului pentru programul Casa Verde au fost consumate în întregime. “ Fondurile alocate judeţului nostru după redistribuire au depăşit 1.700.000 de lei şi au fost cheltuite în întregime.”, ne-a spus Mirela Potang , purtătorul de cuvânt al APM Teleorman. Cei care au depus dosare pentru instalarea de panouri solare termice au primit prin intermediul acestui program 6000 de lei. Pentru pompele de căldură , APM a decontat până la 8000 de lei, iar pentru centralele pe rumeguş, suma maximă decontată a fost de 6000 de lei.

Noi cereri de la 1 aprilie

Cei interesaţi de energia regenerabilă, care nu au apucat să depună dosare până la 1 februarie, mai au şanse să implementeze astfel de sisteme şi în 2011. Sesiunea 2011 a Programului Casa Verde va debuta la data de 1 aprilie, dată de la care Agenţia de Protecţie a Mediului Teleorman primeşte solicitări.

Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite