Nicolae Culcea, singurul teleormănean care a recitat la Cenaclul Flacăra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Culcea a început să scrie poezii la vârsta de 25 de ani şi îmbinat vreme de vreme de 20 de ani versurile cu fotografia, împărţindu-se între meseria de  fotograf şi talentul de poet.

La 22 de ani, Nicolae Culcea era tractorist la fabrica de rulmenţi din Alexandria. Pare greu de imaginat,  dar în acel mediu şi-a descoperit talentul pentru poezie. „ În octombrie 1974 lucram la Rulmentul Alexandria ca tractorist rutierist pe trailer. Băgam oţel în forjă şi transportam oţel şi alte materiale de la Târgovişte la Bucureşti”povesteşte Niculae Culcea. Prima poezie a scris-o în cabina tractorului şi a fost inspirată de dezastrul produs de cutremurul din 1977.  A învăţat poezia „ Balada seismului” pe de rost şi le-o recita colegilor în pauzele de masă. În scurt timp şi-a căpătat  porecla de „ Nicu Poetul”.
Odată descoperite dragostea şi talentul pentru poezie, pe tânărul de la acea vreme nu l-a mai impedicat nimic să-şi cultive acest dar. „ Din toamna anului 1979 am fost la cenaclul „ Zaharia Stancu” care funcţiona pe vremea aceea la Alexandria. Ne întâlneam la Casa de Cultură, ne recitam creaţiile şi povesteam despre poezie. Am activat la cenaclu până în 1985. Am avut în tot acest timp, împreună cu colegii de la cenaclu şi cu grupul Alfa, peste 150 de spectacole  aproape prin tot judeţul şi o serie de înregistrări radio-tv.” spune bărbatul .

A recitat la Cenaclul Flacăra la cererea lui Păunescu

Nicolae Culcea povesteşte că anul de vârf în cariera sa de poet a fost 1981. „ În acel an am publicat pe rând în  publicaţiile „ Teleormanul”, „ Albina” şi „ Flacăra”. Era o recunoaştere a creaţiilor mele” spune Nicolae Culcea. Tot în 1981 a venit şi cea mai mare recunoaştere a poeziei sale. „ În noiembrie 1981 am recitat la Sala Polivalentă în cadrul Cenaclului Flacăra, poezia „ Pledoarie pentru sănătatea liniştei. Am fost prezentat chiar de Adrian Păunescu care îmi văzuse înainte poezia şi a cerut  să intru în spectacol cu el. Am fost singurul teleormănean care a recitat vreodată în Cenaclul Flacăra” povesteşte Nicolae Culcea. Momentul în care  a recitat în prezenţa lui Adrian Păunescu, pe ritmurile lui Victor Socaciu şi în faţa unei săli arhipline de oameni, i-a rămas pentru totdeauna în memorie bărbatului, care spune că acesta a fost momentul său de glorie.

A ajuns fotograf pentru că i-a cerut soţia să-şi schimbe meseria

Nicolae Culcea şi-a cunoscut viitoare soţie în 1982 şi povesteşte amuzat că după ce a cunoscut-o pe Sofica, a ajuns fotograf „ Mi-a spus că dacă îmi las mustaţă şi îmi schimb meseria, mă  ia de bărbat. Şi aşa am făcut. Meseria de fotograf mi-a venit ca o mănuşă şi am luat-o ca pe un dar de la Dumnezeu , am slujit-o 20 de ani cu mare dragoste”. A fost fotoreporter  la două ziare locale vreme de 20 de ani.

Poezia, marea dragoste

Nu a renunţat în tot acest timp să scrie poezii şi în 2009 a publicat un volum cu 48 de creaţii , intitulat „ Sublimul din cuvinte”.  Volumul a fost tipărit în 1000 de exemplare  şi s-a bucurat de succes. „ A fost o încununare a  tuturor anilor în care am scris poezii , pentru că aici am adunat creaţiile mele de suflet”.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

-Aveţi un poet preferat?
-Îmi place Nichita Stănescu, Lucian Blaga , Adrian Păunescu şi Shakespeare.
-Între poezie şi fotografie, ce vă este mai aproape de suflet?
-Îmi este greu să fac o diferenţă între fotografie şi poezie, pentru că le-am făcut pe amândouă cu pasiunea. Cred că, totuşi, poezia este ceea ce mă defineşte.

Ce-i place?

„Îmi place să dau viaţă fotografiilor în camera obscură, să joc şah şi remmy cu prieteni”.

Ce nu-i place?

„ Urăsc minciuna, prefăcătoria şi violenţa”

PROFIL

Născut:13 septembrie 1952 Alexandria

Studii: Liceul Rulmentul Alexandria , seral,  1983

Familie:căsătorit, are o fiică.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite