Lucrările la Kaufland se reiau cu alt dezvoltator !

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zvonul privind retragerea dezvoltatorului Oasis Development din proiectul Kaufland Alexandria s-a confirmat. Adevărul de Seară Alexandria a semnalat în urmă cu aproximativ o săptămână întreruperea lucrărilor la complex şi dispariţia din zonă a dezvoltatorului Oasis.

 Primarul Alexandriei a confirmat la data respectivă existenţa unor neînţelegeri cu constructorulcomplexului, din cauza sensului giratoriu construit în zonă, care bloca accesul către un alt agent economic. Plecarea dezvoltatorului s-a confirmat recent, prin apariţia unuia nou. Primăria Alexandria a primit o adresă din partea unui alt dezvoltator care şi-a anunţat intenţia de reluarea a lucrărilor. “ Bilfinger Berger a anunţat că are de excavat , transportat şi depozitat în zonă aproximativ 41.200 m.c de  pământ de pe terasamentul făcut de dezvoltatroul Oasis. Ne-au cerut să le spunem unde pot duce pământul”, ne-a spus primarul Victor Drăguşin. Autorităţile alexăndrene au găsit soluţie la solicitarea dezvoltatorului. Pământul va fi dus la platforma de depozitare a deşeurilor rezultate din construcţii. Odată efectuiată operaţiunea, noul dezvoltator va începe să amenajeze un nou terasament şi va demara construcţia.

Complexul va fi gata anul acesta

După estimările edililor, complexul ar trebui să fie gata anul acesta. “ Fiind vorba de un complex modular, probabil nu va dura foarte mult ridicare lui. Eu cred că va fi gata anul acesta” a mai spus primarul. Mulţi alexăndrenii îşi puseseră speranţele în locurile de muncă oferite de Kaufland, dovadă sutele de CV-uri depuse pe site-urile de profil unde angajatorul şi-a postat  oferta. Reluarea lucrărilor le redă speranţele celor care au aplicat pentru aceste joburi.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite