Întreţinere de coşmar, mai mare cu 50%!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali au decis ca preţul gigacaloriei pentru luna februarie să rămână 297 de lei, în lipsa subvenţiei de la bugetul de stat.Primele  facturi calculate cu acest preţ vor veni zilele următoare, iar alexăndrenii din sistemul centralizat de încălzire sunt îngroziţi că nu vor avea cu ce să plătească întreţinerea majorată cu 50%.

De ce ne-a fost frică n-am scăpat! Vestea că aleşii au votat pentru menţinerea preţului gigacaloriei la 297 de lei, cu 50% mai mare decât valoarea cu care a fost facturată căldura din decembrie, i-a înfrigurat pe cei 6.700 alexăndreni rămaşi în sistemul centralizat de încălzire. „Nu vom avea cu ce să plătim. Am avut la două  camere 450 de lei şi acum mă aştept să-mi vină 700 de lei. Nu am de unde să dau atâţia bani pentru că venitul familiei mele de 1.500 de lei. Nici pe luna trecută nu am dat decât jumătate din întreţinere”, ne-a spus Ionel Trifan, un alexăndrean din zona V-urilor.

700 de lei la două camere

Speriaţi de ceea ce îi aşteaptă zilele următoare, când vor trebuie să calculeze noile facturi la întreţinere cu 50% mai mari sunt şi administratorii, conştienţi că gradul de încasare va fi mai slab. „Nu am calculat deocamdată pentru ianuarie. Zilele acestea o vom face, am aşteptat să vedem să decid consilierii. Dacă am avut la un apartament cu patru camere 570 de lei, la trei gigacalorii consumate, acum întreţinerea va ajunge la 870 de lei, la acelaşi consum. Oamenii nu au plătit niciun sfert din facturile pe decembrie, ce să mai zicem acum când creşte preţul?!”, ne-a spus Iulian Coporan, preşedintele condominiului 46. 
Majoritatea administratorilor se tem că nu vor mai încasa mai nimic. „Ne aşteptăm să avem probleme la achitarea facturilor, pentru că oamenii nu vor avea bani să plătească. La două camera va ajunge până la 700 de lei întreţinerea, ceea ce e foarte mult”, ne-a spus Vasile Glonţeanu, administratorul Condominiului 22.

Perspective sumbre

Conducerea Terma Serv spune că majorarea gigacaloriei nu va avea un efect benefic nici asupra situaţiei societăţii, pentru că gradul de încasare va fi mai slab . „Efortul din partea populaţiei va fi mai mare, oamenii sunt săraci, deci nu va fi uşor. Abia am încasat 300.000 de lei pentru căldura din decembrie, din factura de 1.500.000 lei, ceea ce înseamnă puţin. Majorarea nu este din  vina noastră, este efectul lipsei subvenţiei de la bugetul de stat, care acoperea până acum diferenţa dintre preţul de producţie al gigacaloriei şi preţul de facturare pentru populaţie”, a spus directorul Terma Serv, Traian Constantinescu. Conducerea societăţii se aşteaptă  la un val de debranşări în primăvară.

Casetă
Debranşări pe bandă rulantă
Doar 6.700 de alexăndreni au mai rămas în sistem, din totalul de 15.000 de apartamente din oraş. 2.000 de alexăndreni s-au debranşat vara trecută, speriaţi de pespectiva întreţinerii majorate cu 50%.


Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite