În Teleorman există un salariat la 2, 7 pensionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Teleorman a încheiat anul 2010 cu un record naţional negativ, având cei mai mulţi şomeri neindemnizaţi, peste 11.500. Începutul lui 2011 găseşte judeţul pe un alt loc „fruntaş”, de data aceasta la raportul salariaţi-pensionari. Teleormanul are în ianuarie 2011, un salariat la 2, 7 pensionari, în condiţiile în care media pe ţară este de 1 salariat la 1, 2 pensionari.

În Teleorman sunt înregistraţi în prezent doar 49.455 de salariaţi, în vreme ce numărul pensionarilor a ajuns la 135.280. În 2010, numărul salariaţilor din judeţ s-a redus cu aproape 3500 faţă de 2009, în vreme ce numărul pensionarilor a crescut cu peste 30.000 de pensionari, potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Teleorman.
Specialiştii de la DJS Teleorman spun că avem cel mai slab raport salariaţi-pensionari din ţară, din mai multe cauze : „ În primul rând avem foarte mulţi care prestează muncă la negru şi nu apar în evidenţe. Sun probabil sute de persoane în judeţ. Avem mii de ţărani care îşi câştigă existenţa din agricultura de subzistenţă, care nu apar în nicio evidenţă şi nu plătesc dări către stat. În plus, avem în jur de 1000 de persoane care lucrează în Bucureşti. Diferenţa mare, dintre numărul salariaţilor şi cel al pensionarilor este şi populaţia îmbătrânită a judeţului.”, ne-a spus Gelu Mortasipu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Teleorman.

ŞI salariaţii, şi pensionarii teleormăneni au cele mai mici venituri

Salariul mediu în Teleorman este în prezent de 1000 de lei,faţă de capitală unde salariul mediu este de 18.000 de lei. Şi pensionarii teleormăneni au cele mai mici pensii medii din ţară-640 de lei, faţă de 944 cât este pensia medie în capitală, care are cel mai bun raport salariaţi-pensionari.


Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite