Din cauza şmecheriilor baronului Dragnea, judeţul Teleorman ar putea pierde peste 380 de milioane de lei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană ameninţă cu întreruperea  plăţilor pe Programul Operaţional Regional, după ce a descoperit o serie de nereguli în atribuirea licitaţiilor la Consiliul Judeţean Teleorman. Judeţul are în prezent în derulare 11 proiecte prin acest program şi riscă să piardă peste 380 de milioane de lei.

Dacă ameninţarea Uniunii Europene se va concretiza, cel mai probabil, primele proiecte care vor rămâne fără bani vor fi chiar cele care au iscat scandalul. Este vorba despre reabilitarea DJ 701 şi reabilitarea DJ 506, a căror valoarea totală însumează aproximativ 200 de milioane de lei. Auditul Comisiei Europene, efectuat la beneficiarul proiectelor, Consiliul Judeţean Teleorman,a scos la iveală nereguli în ceea ce priveşte organizarea licitaţiilor pentru cele două drumuri, licitaţii câştigate de Tel Drum , societatea de casă a pesedistului Liviu Dragnea, preşedintele CJ Teleorman.
Pe mâna şefului său,  Consiliul Judeţean riscă să mai piardă un proiect de 49 de milioane de lei.Este vorba despre proiectul privind doarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman şi înfiinţarea serviciului SMURD în Teleorman, proiect aflat în plată deja.
Una dintre cele mai mari pierderi ar fi întreruperea plăţilor pentru proiectul privind Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria. Şi în acest caz, beneficiarul proiectului cu o valoarea totală de 83 de milioane de lei este tot Consiliul Judeţean.

Alexandria riscă să rămână fără semafoarele inteligente şi sistemul video “ Big Brother”

Cea mai vitregită dintre localităţile judeţului, în situaţia în care Uniunea Europeană întrerupe plăţile pe Programul Operaţional Regional este Alexandria. Cele trei proiecte pentru care s-au încheiat deja contractele de finanţare sunt singurele cu fonduri europene derulate în reşedinţa de judeţ şi însumează 36 de milioane de lei. Proiectele  vizează modernizarea iluminatului public, a traficului rutier şi implementarea unui sistem de supraveghere pentru creşterea siguranţei. Alexăndrenii ar putea rămâne însă fără semafoare inteligente cu senzori, fără camere video pe străzi, fără lămpi de iluminat public econome.  Primarul Alexandria nu vrea să creadă că acest scenariu ar fi posibil: “ Nu cred o secundă aşa ceva.Este numai o chestiune politică” a spus Victor Drăguşin. Toate cele proiecte au trecut de faza de licitaţie, dar licitaţiile au fost contestate.

Zimnicea şi Turnu Măgurele pierd câte 12 milioane de lei

Zimnicea este beneficiara a trei proiecte prin POR care vizează reabilitarea Şcolii de Arte şi Meserii, reabilitarea Şcolii generale nr. 3 şi înfiinţarea unui Centru social pentru recuperare detinat persoanelor aflate în dificultate, toate având o valoare de 12 milioane de lei. Niciunul dintre proiecte nu a început faza de execuţie şi nici nu se ştie dacăo va mai începe.
Din cauza neregulilor găsite la Consiliul Judeţean Teleorman, riscă să rămână fără finanţare şi Primăria Turnu Măgurele. Cu cele 12 milioane de lei obţinut prin POR sunt destinare construirii unui corp nou de clădire la Colegiul Naţional Unirea.



Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite