Consiliul Judeţean Teleorman continuă colaborarea cu olandezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest an , proiectul „ Teleorman Water Project”, derulat de Consiliul Judeţean Teleorman în parteneriat cu  provincia Overijssel din Olanda împlineşte şase ani.

Colaborarea româno –olandeză s-a concretizat prin mai multe investiţii făcute în unele localităţi din Teleorman,  în domeniul apei, în ultimii şase ani. După ce olandezii au instalat puţuri de mare adâncime, cinci comune din judeţ beneficiază acum de apă potabilă de bună calitate. În alte două comune, care aveau probleme cu apa potabilă, olandezii au adus purificatoare. Tot prin proiectul „ Teleorman Water Project”, la nouă şcoli din Teleorman a fost implementat planul de siguranţă a apei, iar la Ştorobăneasa au fost construite primele toatele ecologice Eco San.

Laborator de analiză a apei la Islaz

Cea mai recentă realizare a colaborării dintre Teleorman şi Provincia Overijssel s-a concretizat prin aducerea unui laborator mobil de analiză a apei la Islaz. Laboratorul va deservi prioritar localităţile din mediul rural, de unde se vor preleva probe, se vor analiza operativ parametrii de calitate, iar rezultatele vor fi eliberate pe loc. Olandezii se vor întoarce luna viitoare la Islaz pentru a aduce şi un purificator care să fie instalat la o sursă de apă din comună şi locuitorii să se poată aproviziona cu apă potabilă bună pentru consum.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite