Bate vânt de grevă în administraţia şi şcolile din Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia locală din Alexandria a rămas fără buget, după ce Prefectura Teleorman a atacat proiectul privind bugetul în contencios administrativ.Cu conturile blocate, primăria nu mai poate plăti salariile celor 1500 de angajaţi din administraţie şi învăţământ şi în ambele domenii bate vânt de grevă.

Prima înfăţişare în procesul intentat de prefectul Teodor Niţulescu, municipalităţii din Alexandria va  avea loc abia peste  două luni, în data de 11 octombrie 2011.  Cum municipalitatea nu mai poate face, în prezent, nicio plată, nici din bugetul de funcţionare, şi nici din cel de dezvoltare, salariile angajaţilor din administraţie şi ale profesorilor sunt în pericol. De bugetul municipiului Alexandria depind salariile a 1500 de angajaţi din primărie , servicii din subordinea acesteia  şi învăţământ. Vestea că lefurile pe care ar trebui să le ia în data de  7 septembrie  sunt în pericol a creat deja panică în rândul salariaţilor din primărie. Chiar dacă oficial, sindicatul funcţionarilor din primărie nu a emis nicio poziţie oficială privind eventualitatea declanşării unui protest, angajaţii vorbesc pe la colţuri de o eventual grevă. “ Dacă nu ne luăm salariile pe 7 , intrăm în grevă. E dreptul nostru” ne-a spus un funcţionar, sub protecţia anonimatului. Panică din administraţie a fost transmisă şi oamenilor de rând, veniţi zilele acestea cu diverse treburi în birourile din primărie. “ Noi ne-am depus actele pentru căsătorie, în data de 27 august. Ne-a spus doamna de acolo că este posibil să fie în grevă şi chiar ne-am speriat la gândul că am găsi primăria închisă când vom merge la cununia civilă” , a mărturisit un cuplu venit tocmai din Spania să-şi lege destinele la Alexandria. Nici primarul nu este străin de gândurile funcţionarilor din subordinea sa. ““ Nu exclud varianta în care salariaţii care şi aşa au venituri foarte mici să intre în grevă dacă nu îşi vor mai lua drepturile băneşti. Eu îi rog, ca cel puţin pentru activităţile care nu suportă amânare, să lucreze mai departe.” a spus Victor Drăguşin,  primarul Alexandriei.

Profesorii vor fi decide dacă trec la proteste

Decizia Prefecturii Teleorman le-a stricat dascălilor ultimele zile de vacanţă, la gândul că vor începe un nou an şcolar fără lefuri. Sindicatul Învăţământului Preuniveristar Teleorman şi-a pregătit deja strategia de contraatac. “ Mâine (n.r luni, 22 august) vor trimite o scrisoare deschisă prefectului în care îi voi cere să lase în pace segmentul de buget alocat profesorilor. Voi trimite o scrisoare şi preşedintelui Judecătoriei Alexandria pentru a urgenta termenul de proces. Voi lua legătura cu toţi liderii de sindicat din şcoli pentru a le cere să chestioneze profesorii şi să decidă dacă trecem la protest” a declarat  Tudor Spiridon, liderul SIP Teleorman. În opinia acestuia, începerea noului an şcolar cu o grevă nu este deloc exclusă. “ Este o atitudine intolerabilă şi inadmisibilă. Dacă profesorii nu îşi iau banii, vor protesta şi un protest ar fi chiar bine venit” a mai spus Tudor Spiridon.

Prefectul, dispus la concesii în limita legii

Prefectura Teleorman pare dispusă să facă o concesie doar în ceea ce priveşte lefurile profesorilor şi ale angajaţilor din primărie. “ Prefectura caută o soluţie legală pentru deblocarea salariilor profesorilor şi ale angajaţilor din primărie. Există un procent de execuţie al bugetului, chiar dacă acesta este suspendat. Trebuie să analizăm situaţia şi să discutăm cu finaţele să vedem cum îşi pot lua banii profesorii şi salariaţii din primărie” a declarat prefectul Teodor Niţulescu. Dacă promisiunea prefectului se va concretiza au şanse să îşi ia banii  cei 920 de salaria’i din învăţământ şi cei 122 din aparatul de specialitate din primărie.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite